Adrian Năstase ar vrea şi el la Penitenciarul de VIP-uri de la Găeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surse judiciare îi dau speranţe de mai bine fostului politician, afirmând că sunt şanse mari ca acesta să primească regim deschis de executare a condamnării şi să fie mutat la Penitenciarul Găeşti

“Cazat” într-o celulă a Penitenciarului Jilava (n.r. - pe care a mai ocupat-o şi în trecut), încă din ianuarie, ca urmare a condamnării în “Dosarul Zambaccian”, fostul premier Adrian Năstase pare să fie liniştit în spatele gratiilor, fiind ferit de ochii curioşilor şi ai celor care i-ar putea face rău.

Cum are destul timp liber, fostul politician pregăteşte o nouă lucrare ştiinţifică, pe care o va prezenta şi comisiei de eliberări condiţionate atunci când se va îndeplini termenul ca el să iasă din puşcărie. Până la eliberare însă, fostul parlamentar mai are ceva de tras.

Năstase le va cere judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti să-i contopească pedeapsa de patru ani de închisoare din “Dosarul Zambaccian” cu cea de 2 ani de carceră primită în “Dosarul Trofeul Calităţii”.

Surse judiciare îi dau speranţe de mai bine fostului politician, afirmând că sunt şanse mari ca acesta să primească regim deschis de executare a condamnării şi să fie mutat la Penitenciarul Găeşti, din judeţul Dâmboviţa, unde va fi departe de ochii presei.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Condiţiile de lux din puşcăria de la Găeşti în care este închis Victor Babiuc

Găeşti, penitenciar de VIP-uri. Dumitru Cioflină este coleg de cameră cu Victor Babiu

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort