A doua seară de proteste, la Târgovişte. S-a încins hora şi tinerii au chiuit VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de persoane au protestat, pentru a doua seară consecutiv, pe Platoul Prefecturii din Târgovişte. Oamenii sunt nemulţumiţi, ca mulţi alţi români, de restricţiile de circulaţie şi de obligativitătea purtării măştii de protecţie.

Protstatarii au adus pe platou o boxă şi după ce au mărşăluit pe străzi au încins o horă şi au chiuit, sub privirile jandarmilor.  

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa anunţă că permanent, pe timpul desfăşurării acestei manifestaţii, echipele de dialog ale inspectoratului au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora.

„Protestul a fost unul spontan şi s-a desfăşurat în mod paşnic, fără incidente, iar până în prezent nu au fost aplicate sancţiuni. În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor care au încălcat legea. Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa va asigura în continuare condiţiile de siguranţă pentru exercitarea dreptului constituţional la liberă exprimare şi va urmări permanent respectarea de către participanţi a prevederilor legale”, ase arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa.

Sura video: Gazeta Dâmboviţei

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”