3 ani de la tragedia din cartierul CFR, unde un preot şi familia sa au fost spulberaţi cu un BMW de către Florin Cergan, fiul judecătoarei Cîrstoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 8 martie s-au împlinit 3 de ani de la cumplitul accident petrecut în Târgovişte, în care preotul Nicolae Nicolae din Gheboaia, soţia şi fata lor de 15 ani, au fost omorâţi într-un accident rutier, produs de un alt preot. Vinovatul, Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu. Ambii au fost arestaţi pentru complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită.


Dosarul care priveşte accidentul produs de Florin Cergan a fost trimis spre jduecată abia în august 2013, sub acuzaţia de omor din culpă.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat abia în 12.08.2013, adică la mai bine de doi ani şi jumătate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, dosarul având ca obiect accidentul rutier provocat de numitul Cergan Florin în anul 2011 şi soldat cu decesul a trei persoane, pentru "a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică".

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Fostul preot Florin Cergan, care a omorât într-un accident trei persoane, cercetat alături de mama sa

FOTO VIDEO Cumnata preotului Nicolae, omorât de BMW-ul fiului judecătoarei reţinută pentru luare de mită: “Florin Cergan şi mama lui merită să fie închişi”

Tergiversări: Dosarul accidentului de la Dealu Mare se plimbă între Târgovişte şi Bucureşti

DECIZIE: Preotul Florin Cergan a fost suspendat de Biserică

ADIO! Rude şi prieteni şi-au luat adio de la preotul Nicolae, soţia şi fiica lor

TRAGEDIE: Preot ucis de BMW-ul în care se afla alt preot

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete