16 noi proiecte Erasmus+ în judeţul Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele 16 proiecte finanţate prin Programul Erasmus+ aprobate în 2016 se vor adăuga celor 21 de proiecte aflate deja în derulare

ERASMUS+ este programul Comisiei Europene în domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului pentru perioada 2014-2020.

În viziunea Strategiei 2020 - educaţia, formarea, tineretul şi sportul pot avea o contribuţie majoră la abordarea schimbărilor socio-economice, principalele provocări cu care Europa se va confrunta până la sfârşitul deceniului, şi la punerea în aplicare a agendei de politici europene pentru creştere economică, locuri de muncă, echitate şi incluziune socială.

În anul şcolar 2015-2016, în unităţile de învăţământ din judeţul Dâmboviţa s-au derulat 34 de proiecte Erasmus+ în 16 unităţi de învăţământ, 23 dintre acestea fiind parteneriate strategice (Acţiunea Cheie 2) şi 11 proiecte de mobilităţi şcolare în scop de formare continuă (Acţiunea Cheie 1). 

Tematica proiectelor este foarte diversă şi adresată atât elevilor cât şi profesorilor cuprinzând activităţi de formare de competenţe TIC, de deprindere a unor metode noi de predare etc, precum şi activităţi de tip ”job shadowing”/stagii de observare pentru profesori sau stagii de practică pentru elevi în instituţii gazdă din alte state europene.

Lista proiectelor de parteneriat între şcoli care se vor derula începând cu septembrie -octombrie 2016 este următoarea: 

-Liceul de Arte ”Bălaşa Doamna” Târgovişte

-Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa

-Casa Corpului Didactic Dâmboviţa

-Şcoala Gimnazială ”Coresi” Târgovişte

-Şcoala Gimnazială ”Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa

-Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Ioan Gură de Aur” Târgovişte

-Gradiniţa cu Program Prelungit ”Rază de Soare” Târgovişte

-Gradiniţa cu Program Prelungit ”Rază de Soare” Târgovişte

-Colegiul Naţional ”Ienachiţă Văcărescu” Târgovişte

-Colegiul Economic ”Ion Ghica” Târgovişte

-Şcoala Gimnazială Nucet

-Colegiul Naţional ”Vladimir Streinu” Găeşti

-Colegiul Naţional ”Vladimir Streinu” Găeşti

-Şcoala Gimnazială Nr. 4 Moreni

Cele 16 proiecte finanţate prin Programul Erasmus+ aprobate în 2016 se vor adăuga celor 21 de proiecte aflate deja în derulare, astfel încât la nivelul judeţului Dâmboviţa se vor implementa în anul şcolar 2016-2017 în total 37 de proiecte. Lista este încă deschisă, deoarece rezultatele evaluării pentru proiectele de parteneriat strategic Erasmus+  nu s-au anunţat în toate ţările europene participante la program.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie