16 elevi au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane la ziua unui coleg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panică şa Şcoala Băduleşti din localitatea dâmboviţeană Crângurile, unde 16 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat bomboane la ziua unui coleg. Copiii au acuzat dureri abdominale şi stări de vomă şi au fost transportaţi la Spitalul din Găeşti. Doar doi însă au avut nevoie de perfuzie.

„Au acuzat dureri de cap, stări de vomă şi ne-au spus că au mâncat bomboane. Pe lângă asta, au băut lapte şi suc, la ziua unui elev de la clasa a cincea. La câteva ore a început să li se facă rău. Acum sunt bine. Doar doi elevi au avut nevoie de perfuzie. Probabil au fost mai sensibili”, a declarat profesorul Andrei Gheorghe.



În total, 16 elevi din clasele a V-a, a VII-a şi a VIII-a au ajuns la spital, însă doar doi au avut nevoie de perfuzie pentru a-şi reveni. Celor mici li s-a făcut rău chiar în timpul orelor de curs. Alarmate, cadrele didactice au anunţat imediat ambulanţa care a sosit la şcoală. O parte dintre elevi au fost duşi cu ambulanţa iar alţii cu maşinile profesorilor. Medicii cred însă că este vorba de o indigestie, nu de o toxiinfecţie elimentară.

„Acum sunt ţinuţi sub supraveghere pentru a vedea dacă apar complicaţii. Este vorba de o indigiestie, nu de o toxiinfecţie alimenatară pentru că alimentele erau în termenul de garanţie”, a declarat dr. Elena Olaru, directoarea Spitalului POrăşenesc din Găeşti.

La spital au ajuns şi mai mulţi inspectori de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa, care au prelevat probe din alimentele pe care micuţii le-au consumat. Atât DSP cât şi poliţia au deschis o anchetă pentru a stabilii ce aliment a cauzat această problemă. Din fericire însă, niciun elev nu a rămas internat.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!