1062 misiuni desfăşurate de jandarmii dâmboviţeni în luna aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna aprilie, jandarmii dâmboviţeni au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia

Tulburarea ordinii şi liniştii publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, provocarea ori participarea efectivă la scandal sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna aprilie.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte şi localităţile Moreni şi I.L. Caragiale. Astfel, în luna aprilie au fost aplicate 267 de avertismente scrise şi 181 de amenzi contravenţionale în valoare de 47.550 lei şi au fost constatate 30 de infracţiuni (10 independent şi 20 în cooperare cu Poliţia).

În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de materiale feroase (conductă metalică, etc.) aparţinând unor societăţi comercial şi furturi de produs petrolier.

Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna aprilie, jandarmii dâmboviţeni au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ.

Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1062 misiuni, astfel:

- 928 de menţinere a ordinii publice;

- 42 de asigurare a ordinii publice;

- 45 acţiuni de intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”/alte apeluri telefonice;

- 26 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, DIICOT, executori judecătoreşti, organele silvice, etc.);

- 21 mandate de aducere puse în aplicare.  

ajn

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani