„Zilele Sucevei“, înjumătăţite de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea oraşului ţine anul acesta două zile în loc de patru. Vor fi organizate spectacole de muzică populară şi expoziţii. La concertul de vineri va cânta Elena Gheorghe.

Reprezentanţii Primăriei spun că nu au fonduri pentru mai multe zile de distracţie, chiar dacă este vorba de cel mai aşteptat moment al verii. „Vom puncta sărbătorile oraşului, dar cu manifestări modeste, ţinând cont de bugetul de austeritate. O parte din manifestări vor fi realizate în colaborare cu Muzeul Bucovinei. Sper să mai atragem bani din închirierea domeniului public“, a declarat Ion Lungu, primarul oraşului Suceava.

Pregătiri de 50.000 de lei

Dacă anul trecut s-au cheltuit 70.000 de lei pentru patru zile de spectacole, anul acesta edilii vor scoate din bugetul local 50.000 de lei pentru două zile. Astfel, în prima zi de petrecere, sucevenii vor sărbători în centrul Sucevei cu bere şi muzică.

Joi, 24 iunie, la ora 9.00, va avea loc în holul Primăriei expoziţia „Suceava de ieri“, în care vor fi prezentate imagini de epocă cu vechile străzi ale oraşului. La ora 10.00, la complexul comercial din Lunca Sucevei, va fi organizat salonul artiştilor  plastici amatori, iar la ora 13.00, pe esplanada Casei de Cultură, va începe „Târgul de sânziene“.  Tot aici va cânta, în intervalul 14.00-15.00, fanfara Primăriei Suceava, iar după ora 15.00 va avea loc premierea celor mai vechi cupluri din oraş, a echipei de volei CSM şi a elevilor olimpici.

Se strâng tone de gunoaie

Formaţia „Balada“, condusă de dirijorul George Sârbu, va concerta până la ora 16.30. Va urma apoi spectacolul „De la noi din Bucovina“, în cadrul căruia vor cânta formaţiile din Moara, Bosanci, Mihoveni, Fundul Moldovei, Pârteşti, Straja, Pojorâta şi Stroieşti. Deşi sărbătoarea este scurtată cu două zile, sucevenii sunt mulţumiţi de faptul că Primăria nu a uitat de zilele oraşului. „Mai ieşim şi noi la un suc, la o bere şi vom asculta muzică populară de calitate. Bine că nu trece neobservata sărbătoarea aceasta, care este a Sucevei“, a spus Viorel Cobuz, student.

Singura nemulţumire este legată de tonele de gunoaie care vor rămâne în urma sărbătorii. „Este perioada anului în care oraşul este cel mai murdar. Anul trecut am strâns peste cinci tone de gunoaie de pe urma distracţiilor din centru“, ne-a spus un muncitor de la Rosal.

Programul din a doua zi de Sărbătoare
- Ora 10.00 - Târg de sânziene, în faţa Casei de Cultură;
- Ora 16.00-20.00 - spectacolul „Cântă Suceava“, Palatul Copiilor, Colegiul Naţional „Petru Rareş“ şi interpreţi locali, în faţa Casei de Cultură;
- Ora 20.00 - concert cu Cătălin Giosan şi Elena Gheorghe, în faţa Casei de Cultură;
- Ora 20.00 - Festivalul Folk „La Suceava în cetate“.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani