Zeci de decese cauzate de COVID-19 la Suceava au dispărut statistic. 27 de morţi nu apar nici acum în lista prezentată de Grupul de Comunicare Strategică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul medical interimar al Spitalului Suceava, Valeriu Gavrilovici, susţine că unitatea medicală a înregistrat 186 de decese de la declanşarea pandemiei de COVID-19, dar Grupul de Comunicare Strategică a raportat doar 159 de morţi.

Joi, 7 mai, conducerea interimară a Spitalului Suceava a organizat prima conferinţă de presă de la preluarea mandatului. Managerul interimar Anatolii Buzdugan a declarat că personalul medical a început să se întoarcă la serviciu.

”Suntem destul de bine la capitolul personal medical. La medici, 88% dintre cei care activau înainte de pandemie. Asistenţii medicali - 77%, personal auxiliar 67%. Avem o rată de externare peste cea a internărilor”, a precizat managerul interimar.

În spital, sunt internaţi acum aproape 500 de pacienţi infectaţi cu COVID-19. În secţia de Terapie Intensivă, care dispune de 40 de paturi, sunt 9 pacienţi neventilaţi şi 12 ventilaţi mecanic.

Spitalul are o rezervă de 25 de ventilatoare, ceea ce înseamnă că numărul de pacienţi care au nevoie de ventilaţie mecanică este mai mic decât disponibilul pe care îl are spitalul.

Întrebat dacă unitatea medicală este pregătită pentru ridicarea carantinei care a fost instituită în municipiul Suceava şi 8 localităţi limitrofe, directorul medical interimar, Valeriu Gavrilovici, a declarat că cifrele statistice sunt încurajatoare pentru toată lumea.

 “Cifrele sunt încurajatoare pentru toată lumea. Populaţia judeţului poate să aibă încredere că spitalul şi-a revenit din punctul de vedere al personalului. Întoarcerea la muncă a personalului nu face decât să fie expresia faptului că pandemia a trecut, imunitatea s-a câştigat, personalul îşi revine şi din punct de vedere psihologic. (…) Ridicarea carantinei este o chestiune favorabilă psihologic atât pentru populaţia Sucevei, cât şi pentru cei care luptă în linia întâi, aşa cum ziceţi dvs. O decizie aşa cum se va lua, favorabilă sperăm şi noi, sau nefavorabilă, nu este apanajul nostru. Suntem cu datele epidemiologice pe masă. Procentele vorbesc de la sine. Lucrurile s-au aşezat pe un trend descendent consolidat. Înclin că ne calificăm pentru ridicarea carantinei în Suceava”, a spus medicul Gavrilovici.

Pe de altă parte, numărul deceselor cauzate de COVID-19 în judeţul Suceava este încă neclar. Valeriu Gavrilovici a declarat că la biroul de statistică al spitalului sunt înregistrate 18 decese în luna martie, 149 în aprilie şi alte 19 cazuri în prima săptămână a lunii mai. În total, spitalul a raportat la Direcţia de Sănătate Publică Suceava 186 de decese.

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicităţii 159 de decese cauzate de noul virus la Suceava. 27 de morţi lipsesc din raportarea reprezentanţilor guvernului.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil