VIDEO Trei persoane rănite într-un accident pe strada Traian Vuia din Suceava, după ce o maşină a derapat pe polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost rănite, joi dimineaţă, într-un accident produs pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava. Şoferul unui autoturism Audi a pierdut controlul volanului din cauza poleiului şi s-a izbit într-o dubă parcată pe trotuar.

Un accident rutier s-a produs joi dimineaţă pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava. Din cauza neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu polei, şoferul unui autoturism Audi a pierdut controlul volanul şi s-a izbit într-o autoutilitară parcată pe marginea străzii.

Autoutilitara se afla pe prima bandă, cu luminile de avarie pornite. Şoferul autoutilitarei a precizat că a rămas fără combustibil şi plecase pe jos la o benzinărie din apropiere.

Trei persoane au fost rănite în urma impactului. Şoferul, în vârstă de 18 ani, şi doi pasageri, de 16 şi 18 ani, au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Suceava.

Alte ştiri din Suceava:

Pictorul George baron Löwendal, comemorat la Biblioteca Bucovinei

Elevii suceveni, provocaţi să lupte în „Bătălia Cărţilor” la Biblioteca Bucovinei

"Legendele Cristalelor - Cuarţul" la Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava

VIDEO „Botez” cu pumni şi picioare aplicat unui hocheist de 9 ani, de la CSM Suceava. Antrenorul: „Aşa e obiceiul”

Ghiţă "Ursul Carpatin" Ignat, trimis în judecată. Luptătorul de MMA, acuzat că a furat 165.000 de dolari de pe cardurile unor australieni

Sucevenii ar putea rămâne fără încălzire centralizată. Datorii de 5,7 milioane, acumulate la noua centrală termică, după doar două luni de funcţionare

Senatoarea Vasilica Steliana Miron s-a înscris în PNL deşi săptămâna trecută spunea că nu va pleca din PPDD

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial