VIDEO O elevă a fost spulberată de un camion pe o trecere de pietoni foarte periculoasă din faţa unui liceu din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O minoră în vârstă de 11 ani, din comuna suceveană Dumbrăveni, ce traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni din faţa liceului din localitate, a fost izbită violent de un camion ce nu i-a acordat prioritate. De-a lungul timpului, în zona respectivei treceri de pietoni s-au produs mai multe accidente rutiere, însă nimeni nu a făcut nimic pentru a preîntâmpina astfel de nefericite evenimente.

Un nou accident de circulaţie s-a produs pe trecerea de pietoni din faţa liceului din comuna suceveană Dumbrăveni, în zona respectivă având loc tot mai multe astfel de evenimente în ultima perioadă. Autorităţile nu reuşesc să găsească o soluţie pentru a preîntâmpina astfel de accidente la care sunt predispuşii copii din localitate. Poliţiştii susţin că amplasarea trecerii pentru pietoni este responsabilitatea Primăriei din Dumbrăveni, ei fiind cei care avizează pozitiv sau negativ propunerea cu privire la amplasarea acestor marcaje rutiere.

Astăzi, în jurul orei 07.37, Viorel Piersic, de 59 ani din municipiul Suceava, în timp ce conducea camionul Ford Transit, pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni, din direcţia Suceava spre Botoşani, în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator şi marcaj rutier, din cauză că nu a acordat prioritate, a surprins-o şi accidentat-o pe Maria C., de 11 ani din localitate, care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni.

În urma impactului, camionul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen Transporter condus regulamentar de Ion Vatmanu, de 51 de ani din comuna Dumbrăveni.

Din accident a rezultat rănirea minorei, care a fost diagnosticată cu „politraumatism prin accident rutier, traumatism cot stâng şi genunchi stâng”, precum şi a lui Mihai Antoneac, de 42 de ani, din comuna Dumbrăveni, pasager pe scaunul dreapta faţă în Volkswagen Transporter. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţen Suceava pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care la Spitalul Judeţean Suceava le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.  Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

În urmă cu câteva săptămâni, la data de 22 noiembrie 2016, un alt accident rutier s-a produs pe aceeaşi trecere de pietoni din comuna Dumbrăveni, considerată foarte periculoasă de către localnici. În jurul orei 10.00, Attila Paka, din municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, în timp ce conducea microbuzul Iveco , pe DN29, pe raza localităţii Dumbrăveni, din direcţia Suceava către Botoşani, a surprins-o şi accidentat-o pe minora Adina H., de 13 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni.

Din accident a rezultat rănirea fetei care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava. În urma investigaţiilor medicale la care a fost supusă i  s-a stabilit diagnosticul „politraumatism prin accident rutier, contuzie abdominală, contuzie bazin, escoriaţii”. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În primăvara acestui an, un tragic accident rutier s-a produs exact în preajma aceleiaşi treceri pentru pietoni. Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce două maşini s-au izbit în plin, chiar în faţa şcolii din localitate. Accidentul s-a petrecut DN 29, pe drumul ce leagă Suceava de Botoşani.

Gheorghe Lanciu, de 58 de ani, din Dumbrăveni, care conducea autoturismul Volkswagen Polo pe direcţia Botoşani – Suceava, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un autovehicul BMW X5 condus regulamentar de Vladimir Negrea, de 28 de ani, din Republica Moldova. În bolidul lovit se mai afla soţia moldoveanului, împreună cu un copil de trei ani.

În urma impactului, şoferul care a produs accidentul a rămas încarcerat. El a fost scos de pompierii de la ISU Suceava dintre fiarele maşinii. Cei trei cetăţeni moldoveni aflaţi în BMW au fost răniţi uşor, cel mai afectat fiind şoferul în vârstă de 28 de ani. Toate cele patru victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava, însă din nefericire, în ciuda eforturilor făcute de medici, Gheorghe Lanciu a decedat la scurt timp din cauza leziunilor grave suferite.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO O copilă de 13 ani a fost spulberată de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa unei şcoli din Suceava

VIDEO Accident cumplit produs în faţa unei şcoli din Suceava de un şofer ce a suferit un infarct la volan. Bărbatul a murit la spital

VIDEO Un bucureştean a murit într-un accident produs pe drumul european E85, între Buzău şi Râmnicu Sărat

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie