VIDEO Cum se pregătesc medicii de la Spitalul Suceava pentru vârful pandemiei de COVID-19: „Scenariul pesimist este cu 2.000 de pacienţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea militară a Spitalului Suceava a acordat un interviu unui coleg FOTO MApN

Conducerea militară a Spitalului Judeţean Suceava a transmis că vârful pandemiei de COVID-19 nu a trecut. Universitatea „Ştefan cel Mare” a făcut un calcul din care reiese că-n cel mai negru scenariu numărul pacienţilor din Suceava se va situa între 1.900 şi 2.000.

Echipa managerială a Spitalului Judeţean Suceava a luat măsuri pentru ca unitatea medicală să facă faţă unui nou val de îmbolnăviri.

Directorul Daniel Derioiu a arătat, într-un interviu acordat colegilor săi din Ministerul Apărării Naţionale, că n-a fost atins încă vârful pandemiei.
 

”Am parcurs o nouă etapă de a deschide un sector COVID-19 în perspectiva unei eventuale creşteri a numărului de pacienţi COVID pozitiv, pentru perioada imediat următoare.  (...) Suntem în procedură de evaluare a instalaţiei tehnice de distribuire a oxigenului medical, bazându-ne pe previziunile comunicate de Instituţia Prefectului, pe previziunile statistice calculate de Universitatea Suceava, în care, în perioada următoare, la încărcarea capacităţii maxime de paturi, după comunicarea cu medicul infecţionist, aproape jumătate din aceşti pacienţi ar avea nevoie de oxigeno-terapie”, a spus Derioiu.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, a spus că, în cel mai negru scenariu, vârful pandemiei ar înseamna 1.900 – 2.000 de pacienţi.

”Pe lângă problemele tehnice pe care le-a precizat domnul Derioiu, pe lângă asigurarea spaţiilor de cazare-tratament, am mers în paralel cu asigurarea resursei umane, atât din sursa proprie a spitalului, prin recuperarea colegilor care au fost infectaţi şi acum revin în activitate, dar şi prin admisia de resursă din afara resursei locale, pentru că, prin decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, noi am primit foarte mulţi colegi detaşaţi din Spitalul Militar de la Cluj, din Centrul universitar Iaşi” a arătat Oprea.

El a mai spus că, momentan, situaţia în spital este stabilă. Sunt inernaţi 456 de pacienţi cu COVID-19 şi mai există o resursă suplimentară de 700 de paturi.

”Suntem într-o situaţie de acalmie temporară, însă ne pregătim pentru ceea ce s-a previzionat în următoarele două săptămâni de evoluţie”, a mai spus secretarul de stat.

Cei doi au transmis mesaje de Paşte pentru familiile lor, pacienţii spitalului şi personalul medical.

Daniel Derioiu: ”Doresc să-i asigur (n.red - pe pacienţi) că facem tot ce ne stă în putere ca dânşii să se întoarcă cât mai repede la familii şi la cei dragi. Pentru colegi, doresc să le comunic că am toată admiraţia pentru efortul lor. Pentru mine au fost un exemplu de viaţă în aceste momente dificile.  Celor de acasă, familie şi apropiaţi, le mulţumesc pentru că sunt alături de mine de la distanţă. Fără ei n-aş putea face faţă la fel de bine provocărilor de aici”.

Ionel Oprea: ”Pentru pacienţi doresc încredere, speranţă, încredere în Dumnezeu. Vom trece împreună peste această perioadă dificilă, nu numai pentru cei de aici din zona Suceava, pentru populaţia întregii ţări. Suntem în faţa unei pandemii şi celelalte naţiuni au problemele lor. Pentru personalul spitalului, mă alătur domnului doctor Derioiu în a le mulţumi şi a le aprecia la superlativ eforturile, jertfa, sacrificiul, manifestat. Apreciez şi mulţumesc pentru ospitalitatea cu care autorităţile şi cetăţenii Sucevei ne înconjoară. Au manifestat-o de la început şi acum ne copleşesc pur şi simplu. Le mulţumesc sucevenilor pentru acest lucru”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?