Utilaj furat din Austria, depistat în trafic în municipiul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un miniexcavator căutat de circa trei luni de autorităţile din Austria a fost identificat în trafic, pe strada 22 Decembrie, din municipiu, de o patrulă de poliţie.

Ieri, în jurul orei 14.00, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni a identificat în trafic, pe strada 22 Decembrie, o autoutilitară ce transporta pe o platformă un miniexcavator şi un încărcător frontal. Potrivit poliţiştilor, utilajele aparțin societăţii comercială al cărei angajat este conducătorul aflat la volanul autoutilitarei, Sorin D., de 29 ani, din comuna Calafindeşti.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că miniexcavatorul este căutat în vederea confiscării, conform unei semnalări introdusă la data de 28.02.2011 de Austria. Utilajul a fost indisponibilizat la sediul IPJ Suceava, fiind ridicat din posesia lui Iulian J., de 25 ani, din comuna Şcheia, proprietarul acestuia şi beneficiarul transportului”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Cu ocazia cercetărilor preliminare, Iulian J. a prezentat poliţiştilor documente de proveniență ale utilajelor, respectiv factură fiscală şi chitanţă, emise de o firmă din Baia Mare, judeţul Maramureş. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări față de Iulian J. sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „tăinuire la furt calificat”.

Citiţi şi: Suceava, locul al doilea pe ţară la autorizaţiile de construcţie

Suceava: A spart aparatul de poker din cauză că a pierdut

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
David Beckham, dialog savuros cu Victoria, în timp ce prepara gem: „Prunele tale sunt delicioase / Așa și trebuie!”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal