Urmaşul lui Pimen, întronizat arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. ÎPS Calinic: „Aş ruga presa să critice mai puţin şi să ajute mai mult“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: captură video/ Facebook/Trinitas Tv

Ceremonia de întronizare a lui ÎPS Calinic Botoşăneanul în funcţia de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor a avut loc duminică, 26 iulie, la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava, imediat după oficierea Sfintei Liturghii. Ierarhul a avut un discurs presărat cu mulţumiri adresate conducătorilor BOR şi autorităţilor statului, dar şi un mesaj tăios la adresa tuturor reprezentanţilor mass-media.

Mii de preoţi, monahi şi mireni au participat duminică, 26 iulie, la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava, unde a avut loc ceremonia de întronizare a lui ÎPS Calinic în funcţia de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Slujba a fost oficiată de un uriaş sobor de preoţi şi ierahi, condus de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul  Ignatie, Episcopul Huşilor şi Preasfinţitul  Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

După ce a primit sfintele daruri din partea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, noul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor a susţinut un discurs în care a arătat, între altele, că nu a luat încă decizii cu privire la modul în care va administra eparhia. 

„Deşi probabil aşteptaţi, nu pot dezvălui priorităţile mele întrucât necesită în prealabil o analiză pertinentă a stării de fapt”, a declarat ÎPS Calinic.

Înaltul prelat a făcut o rememorare selectivă a ierarhilor BOR de la începuturile bisericii până în prezent.

Apoi, a citit o pildă a cărei morală îi avea în prim-plan pe preoţii care nu au grijă de enoriaşi. „Din păcate, există şi păstori nebuni, care nu umblă după oaia cea pierdută, nu o caută pe cea rătăcită, nu o vindecă pe cea rănită şi nici pe cea sănătoasă nu o hrăneşte. Ci o mănâncă pe cea grasă şi îi smulge unghiile, după cuvintele profetului Zaharia”, a spus ÎPS Calinic.

Ierarhul a avut grijă să le mulţumească mai întâi conducătorului BOR, Prafericitului Patriarh Daniel şi lui ÎPS Teofan. Apoi le-a mulţumit autorităţilor locale, referindu-se la preşedintetele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan şi primarul Sucevei, Ion Lungu. Cei trei au participat sâmbătă, 25 iulie, la ceremonia de întâmpinare a noului ierarh la Suceava, care a avut loc tot la Mănăstirea „Sf. Ioan”. „Le mulţumesc pentru că sprijină chiar în amănunt lucrarea bisericii”, a explicat ierarhul. 

ÎPS Calinic a mulţumit şi presei, în mod special postului de televiziune Trinitas. 

„Un cuvânt de mulţumire se cuvine să-l adresez şi reprezentanţilor media, cu precădere postului de televiziune Trinitas TV care transmite în direct acest eveniment. Pe toţi, dar pe toţi i-aş ruga să ne critice mai puţin şi să ne ajute mai mult că doar şi ei slujesc interesele acestui popor. (...) 

Vreau să vă asigur că dincolo de severitatea mea veţi găsi un suflet bun, care cu patru decenii în urmă a lăsat haina trupului acestei lumi la porţile Mănăstirii Putna pentru a o primeni cu haina duhului sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Pimen, stâlp al ortodoxiei bucovinene, în a doua jumătate a secolului XX (...)

Dincolo de temerile pe care le-aţi avut şi, probabil, încă le aveţi vă asigur că veţi găsi în persoana mea un episcop cu care veţi putea lucra eficient în via Domnului respectând canoanele sfinţilor părinţi, legiuirile bisericilor şi hotărârile Sfântului Sinod. 

Aranjamentele nu merg! Vă asigur de seriozitate, punctualitate şi promptitudine în decizii. (...) Dincolo de prezicerile unora din campania electorală, sunt deschis la nou, numai dacă, atenţie, acel nou să nu lezeze mântuirea credincioşilor!”, a completat ÎPS Calinic.

Citeşte şi:

1.120 de noi îmbolnăviri şi 22 de decese în ultimele 24 de ore, ca urmare a infectării cu noul coronavirus. 351 de pacienţi sunt la Terapie Intensivă

De ce trebuie bătută femeia? D'aia, ştie ea de ce!

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare