UPDATE Suceveancă sfâşiată de câinele vecinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii încearcă să îi salveze bratul femeii. Foto arhivă

Femeia se află în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, după ce patrupedul i-a sfârtecat o mână. Medicii chirurgi s-au chinuit aproape două ore pentru a-i reface braţul femeii.

Update ora 16.45 Femeia a ieşit din operaţie şi se află pe secţia de Terapie Intensivă. "Este bine, conştientă. Îşi va reveni, mâine probabil va fi dusă pe secţia de Ortopedie. A piedut destul de mult sânge din cauza plăgilor multiple de la mâna şi antebraţul stâng cu fracturi la ambele oase, dar nu este grav", ne-a spus medicul anestezist Dorin Stănescu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.

Update ora 13.30 "Victima nu a depus plângere împotriva vecinului deoarece a recunoscut că a intrat brusc în curtea lui", a declarat Cristian Papuc, reprezentantul IPJ Suceava. Astfel, câinele s-ar fi speriat şi ar fi atacat-o pe femeie. Proprietarul amstaff-ului avea documente legale pentru deţinerea unui astfel de câine considerat  ca fiind unul dintre cei mai periculoşi.

Tragedia s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 9.00. Viorica Dăscălescu, în vârstă de 65 de ani, a fost atacată de un amstuff chiar în curtea proprietarului. Medicii chirurgi de la Spitalul Judeţean Suceava încearcă să îi refacă membrul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie