Un tânăr de 18 ani a murit după ce a fost înjunghiat la un majorat, în județul Suceava

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, sâmbătă, după ce a fost înjunghiat la un majorat în județul Suceava. Petrecerea, organizată la o pensiune din proximitatea oraşului Siret, a fost întreruptă de conflictul izbucnit între victimă și un alt tânăr de aceeași vârstă. 

Petrecerea a fost întreruptă de divergențele dintre doi tineri de 18 ani FOTO Pexels

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, băiatul a fost lovit în zona toracică cu un cuţit, pe fondul unor divergenţe pe care le-a avut cu alt tânăr de aceeaşi vârstă, potrivit Agerpres.

„Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat", a precizat reprezentantul IPJ.

Poliștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, persoana bănuită de comiterea faptei fiind preluată pentru audieri, iar ancheta a fost preluată de către procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima