Un profesor universitar demontează cele mai cunoscute mituri despre pandemie ale conspiraţioniştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Dimian FOTO: radiotop.ro

Prof.univ.dr. Mihai Dimian, prorectorul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, într-un mesaj transmis pe contul său de socializare, dezminte patru dintre miturile referitoare la Covid-19.

Profesorul universitar Mihai Dimian a demontat patru dintre cele mai cunoscute mituri „rostogolite” pe reţelele de socializare de negaţionişti, coronasceptici sau adepţi ai teoriilor consipraţiilor.

Este vorba despre  acuzaţiile cum că s-ar recurge la raportarea tuturor deceselor ca fiind de Covid, despre pretinsa inutilitate a vaccinului în condiţiile în care şi dintre persoanele vaccinate au fost raportate decese, despre ideea că rata mica de infectare din judeţul Suceava ar fi o victorie în faţa celui de-al patrulea val Covid-19 şi, în fine, despre aşa-zisa interzicerea testelor RT-PCR în SUA din cauza numărului mare de erori.

Iată cum demontează toate aceste informaţii falsificate profesorului sucevean.

Teoria 1: Medicii au raportat toţi morţii la COVID (chiar şi dacă muriseră în accident de maşină)”. Bonus: „Au luat şi mulţi bani pentru a face acest lucru”.

Răspuns: 

„În anul 2020, au fost înregistrate în România 297.345 de decese, comparativ cu 260.353 de decese înregistrate în 2019, o creştere cu 14%! Pe grupe de vârstă s-a constatat o scădere cu 8% a deceselor la tineri (sub 25 de ani) şi o creştere semnificativă a deceselor în rândul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani (peste 15%). 6% dintre decese au fost asociate oficial COVID-19 şi, important, numai 18.000 din surplusul de 37.000 de decese, comparativ cu 2019, a fost asociat oficial COVID-19”, argumentează profesorul concluzia că teoria conspiraţiei se bazează pe date false.

Teoria 2: „Vaccinul nu ajută la nimic pentru că şi vaccinaţii se îmbolnăvesc şi mor”.

Răspuns: 

„România a intrat în luna noiembrie cu 40% din populaţia eligibilă vaccinată (o treime din total) dar numai 10% dintre decesele asociate COVID provin din rândul vaccinaţilor. Deci vaccinul ne-ar fi ajutat să diminuăm de vreo 4 ori numărul de decese din acest val: astfel, ar fi putut trăi aproximativ 16.500 din cei 22.000 de români decedaţi în acest val. P.S.: Se putea şi mai bine dacă aveam mai multe medicamente, personal medical şi spitale mai bine dotate (ajungând probabil chiar la 19.000 cu vieţile salvate, dacă ar fi să ne comparăm cu situaţia din UK), dar 16.500 salvam prin vaccinare”, notează Mihai Dimian.

Teoria 3: „Judeţul Suceava a avut rata cea mai mică de vaccinare şi a trecut cu bine prin acest val, având o rată de infectare relativ scăzută şi ajungând primul în zona verde”

Răspuns: 

„În ultimul val (septembrie - noiembrie 2021), România a avut o rată de deces de 3,2% iar judeţul Suceava o rată de deces de 6% (iar Marea Britanie, cu peste 2 treimi din populaţie vaccinată, numai 0,36% rata de deces). Deci 800 de suceveni au decedat în acest val din cauza COVID, iar cel puţin 600 dintre ei ar fi putut să trăiască dacă ne vaccinam. În plus, alţi suceveni bolnavi de boli cronice ar fi putut să beneficieze de asistenţă medicală adecvată şi mai puţini ar fi murit de alte boli. Repet că anul trecut am avut un surplus de 37.000 de decese la nivel naţional şi numai 18.000 decese au fost asociate COVID oficial; deci alte 19.000 au fost fie decese COVID neasociate oficial, fie decese generate de lipsa de asistenţă medicală din cauza supra-aglomerării sistemului medical”, scrie profesorul.

Teoria 4: „Din cauza numărului mare de erori, testele PCR nu au mai fost autorizate în SUA pentru detecţia COVID, începând cu 2022”.

Răspuns: 

„În SUA sunt vreo 250 de variante de teste COVID, iar în cazul uneia dintre variante nu s-a mai solicitat prelungirea autorizării deoarece firma respectivă are o varianta de test PCR care detectează simultan şi diferenţiat SARS-CoV-2 şi virusul gripal şi a autorizat această variantă”, conchide prof.univ,dr. Mihai Dimian.   

Vă mai recomandăm:

Cum au ajuns britanicii la mâna şoferilor români de camioane. „Înainte ne tratau ca pe sclavi, acum se roagă de noi

  

Ce relaţie este între Brexit şi înmulţirea manifestărilor şovine la adresa românilor. Reacţia MAE

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor