Un profesor a fost reţinut pentru că a luat 600 de euro de la o elevă, să o treacă la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul sucevean Victor Jucan a primit de la o absolventă suma de 600 euro, în două tranşe, înainte de examen, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de Bacalaureat, sesiunea august - septembrie 2016.

Un profesor sucevean, pe nume  Victor Jucan, a fost reţinut astăzi pentru pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influenţă, dosarul fiind instrumentat de procurori împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Suceava.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, profesorul sucevean Victor Jucan, în prima jumătate a lunii august, a fost contactat de o absolventă de liceu, care nu promovase anterior toate probele de la examenul de Bacalaureat şi care i-a solicitat să o ajute pentru a obţine diploma de Bacalaureat, absolventa intenţionând să se înscrie la examen în sesiunea august – septembrie 2016.

Profesorul a fost de acord să o ajute, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra comisiei de corectare a lucrărilor şi i-a pretins respectivei absolvente suma de 600 de euro în schimbul promovării.

„Jucan a primit de la absolventă suma de 600 euro, în două tranşe, înainte de examen, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de Bacalaureat, sesiunea august - septembrie 2016, pentru a-i asigura absolventei promovarea probei de Matematică. În acest caz cercetările sunt continuate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale“, precizează procurorii.

Viorel Jucan va fi prezentat mâine judecătorilor Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Alte ştiri pe această temă:

UPDATE Tribunalul Bacău a confirmat redeschiderea urmăririi penale faţă de secretarul municipiului Bacău, pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Fiu de primar bănuit de fraudă la Capacitate. Cum au ajuns lucrările unui singur candidat să aibă două tipuri de scris diferite

Patronul de la Rebecca a fost achitat în dosarul fraudei de la bacalaureat. Şi profesorii au fost găsiţi nevinovaţi

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”