Un primar din judeţul Suceava reclamă că toţi susţinătorii lui Ludovic Orban au fost eliminaţi din delegaţia de la Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu şi Ludovic Orban. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul comunei Bosanci din judeţul Suceava, Miron Neculai, acuză că toţi susţinătorii lui Ludovic Orban au fost eliminaţi din delegaţia de la Congres. „Doamne, iartă-l, că nu ştie ce face”, a transmis primarul.

„Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, domnule Preşedinte al Partidului Naţional Liberal Ludovic Orban şi stimaţi membri ai PNL, cu regret vă anunţ că astăzi la Suceava preşedintele Organizaţiei Judeţene Gheorghe Flutur, încins în «Festivalul dictaturii», nu cel al democraţiei, cum îl numea într-un discurs la Iaşi, a eliminat din delegaţia pentru Congresul Naţional Liberal din 25 Septembrie toţi simpatizanţii domnului Orban şi a interzis prezenţa unor preşedinţi de organizaţii locale de a participa la moţiune”, a scris primarul comunei Bosanci, sâmbătă, pe Facebook.

Acesta i-a transmia lui Gheorghe Flutur că, potrivit Statutului PNL, „PNL urmăreşte respectarea valorilor universale ale libertăţii şi demnităţii umane, a principiilor democraţiei constituţionale, asigură dreptul la libera exprimare şi la consolidarea democraţiei”.  

„Fără discriminări sau privilegii, membri PNL, pot să îşi exprime liber opiniile cu privire la opţiunile politice ale partidului, la activitatea organismelor de conducere ale acestuia şi a reprezentanţilor partidului în funcţii numite sau alese, să aleagă, să candideze şi să fie aleşi.(ART.24). Acest drept a fost luat nu numai unor simpli membri, ci şi unor preşedinţi de organizaţii care au obţinut în jur de 70 % la alegerile prezidenţiale şi locale! Doamne, iartă-l că nu ştie ce face”, a mai scris primarul.  

Congresul PNL are loc în 25 septembrie.  

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că la Congresul PNL delegaţii sunt îndemnaţi să facă poză cu buletinul de vot şi cu cartea lor de identitate, transmiţându-le celor care vor să pună la cale acest lucru că nu vor putea controla niciun vot şi delegaţii nu vor accepta să voteze la comandă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani