Ultima luptă purtată între români şi turci. Câteva sute de pompieri români au ţinut piept la peste 6.000 de turci în bătălia din Dealul Spirii
0Bătălia din Dealul Spirii, de la 13 septembrie 1848, a reprezentat un act de eroism al pompierilor români, care au luptat pentru a apăra revoluţia izbucnită în ţările române în cursul acelui an. Practic, bătălia ce s-a desfăşurat în apropiere de Bucureşti a fost ultima înfruntare directă dintre români şi turci.
Lupta din Dealul Spirii a devenit un simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. La data de 12 septembrie 1848, colonelul Radu Golescu, şeful garnizoanei Capitalei, a prmit ordin să se deplaseze cu regimentul său în Dealul Spirii pentru a primi armata turcă formată din 6.000 de soldaţi şi condusă de Kerim Paşa.
A doua zi, la data de 13 septembrie, la scurt timp înainte ca trupele otomane să ajungă la subunitatea Dealul Spirii, Regimentul 2 infanterie a primit noile drapele, care au avut o influenţă asupra moralului ostaşilor români, ce au simţit că nu pot renunţa aşa uşor la demnitatea naţională.
Bătălia dintre pompierii români şi armata otomană a început în urma unei altercaţii dintre sublocotenentul Dincă Bălsan şi un ofiţer turc. Românii, deşi erau înconjuraţi de otomani, au luptat cu foarte mult curaj împotriva acestora.
„La 13 septembrie, pe la prânz, comanda pompierilor primind ordin de a veni în Dealul Spirii, a se întrupa cu roatele Regimentului nr. 2, plecă, la 4 ceasuri după-amiazi, din cazarma lor de la Poliţie, când, deodată, se întâlniră, tocmai în vârful Dealului Spirii, la poarta de zid de unde începe a se vedea cazarma, cu flancul drept al trupei otomane, ce era comandată de generalul Kerim paşa, de un colonel şi de un maior arab; iar trupa Pompieră era comandată de d. căpitan Zăgănescu, având ca ofiţeri pe dnii sublocotenenţi Dincă, Foncianu, Stărostescu şi pe locotenentul Dănescu. Veneau în despărţiri, iar sublocotenentul Dincă se afla armat şi cu pistoale la brâu.
Se vede că atingerea ce avură rând cu rând, soldat cu soldat, se învrăjbiră amândouă flancurile, încât începu lupta deodată; sublocotenenetul Dincă slobozi pistoalele în generalul turc şi maiorul arab, aşa încât maiorul căzu mort, cum şi calul generalului; flancurile se băteau în focuri şi în baionete, şi Kerim paşa comandă, strigând, a veni tunuri. Pe dată ce sosiră două tunuri, cari până să-şi ia poziţia şi pregătirea, pompierii traseră în manevră de lagări, trântiţi pe brânci, şi omorând vreo câţiva artilerişti, răpiră cele două tunuri din mâinile lor; lupta se făcu mai crâncenă şi încăierarea mai serioasă, atunci se omorî sublocotenentul Stărostescu”, a povestit Dimitrie Papazoglu, participant la bătălie, în lucrarea sa „Istoria fondărei oraşului Bucureşti”.
Pompierii români s-au luptat cu îndârjire, producând pagube mari prinde otomani. Zeci de turci au murit sau au fost răniţi pe câmpul de luptă, astfel că Kerim Paşa a cerut încetarea focului, promiţând că toţi cei aflaţi în cazarmă vor scăpa nevătămaţi, angajament ce nu a fost respectat de către otomani.
În această bătălie au decedat nu mai puţin de 200 de turci, 47 de pompieri şi doi ofiţeri, iar peste 100 de ostaşi au fost răniţi. După bătălia din Dealul Spirii, pompierii s-au înrolat în armata condusă de Avram Iancu, continuând să lupte în revoluţia din 1848.
Primul Parlament al României a apreciat efortul pompierilor români, astfel că din anul 1860, cei ce au luat parte la bătălia din Dealul Spirii au primit pensii pe viaţă şi prima medalie românească: Pro vitute militari. Trei ani mai târziu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza le-a oferit noi drapele pompierilor români, festivitatea fiind organizată la data de 13 septembrie.
Alte ştiri pe această temă: