Trei gospodării, incendiate de un piroman care nu şi-a luat pastilele de boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătenii din localitatea Comăneşti pot dormi liniştiţi, după ce individul care a incendiat trei gospodării a fost prins de poliţişti, iar acum se află internat într-o instituţie specializată.

Clipe de coşmar aseară pentru sătenii din localitatea Comăneşti. Nebunia a început în jurul orei 20.00, când oamenii au observat că şura unei gospodării a luat foc.

Au fost chemaţi imediat pompierii, iar până la sosirea acestora vecinii şi proprietarii au încercat să limiteze extinderea flăcărilor.

Cu toate eforturile oamenilor, incendiul a mai cuprins un hambar şi o bucătărie de vară. În timp ce se luptau cu flăcările, pompierii au fost anunţaţi că şi la gospodăria aflată peste drum de cea la care interveneau a izbucnit un alt incendiu.

La scurt timp, o altă gospodărie, situată la circa 100 de metri de primele două, a fost cuprinsă şi ea de flăcări. A devenit clar pentru toată lumea că este vorba de un individ care a pus focul.

Sătenii l-au bănuit pe un localnic, care de fiecare dată când se îmbăta îşi ameninţa vecinii că le va da foc. La faţa locului au fost mobilizate şi importante forţe ale poliţiei, inclusiv lucrătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă.

Piromanul, în persoana unui bărbat de 53 de ani, a fost prins la miezul nopţii, şi aşa cum se bănuia era sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost reţinut şi dus la Spitalul de Psihiatrie din Burdujeni, unde a rămas internat.

Din primele date ale anchetei rezultă că faptele au fost comise pe fondul întreruperii tratamentului cu medicamente prescris de medici şi a consumului de alcool.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete