Trei ani de închisoare pentru un interlop ce şi-a împuşcat un văr în faţa unui restaurant din Suceava. Bărbatul a mai incendiat o prostituată în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decebal Biriş, fost Savu, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare după ce şi-a împuşcat un văr în faţa unui restaurant din Suceava din cauza unor neînţelegeri în familie. Interlopul sucevean a mai fost arestat în Italia după ce a incendiat o prostituată a unui clan rivial ce a refuzat să lucreze pentru el. Recent, acesta a mai primit o condamnare de opt ani şi şase luni de închisoare pentru o tentativă de omor.

Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Decebal Biriş, fost Savu, membru al clanului de interlopi Turu, din Burdujeni, împotriva sentinţei penale pronunţate la data de 21 iulie 2015 de Judecătoria Suceava.

În urmă cu doi ani de zile, magistraţii suceveni l-au condamnat pe Sorin Răuţ la pedeapsa amenzii penale de 3.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, în timp ce inculpatul Decebal Savu s-a ales cu trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de „deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept”, „uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept” şi „vătămare corporală gravă”. Decizia judecătorilor suceveni a rămas definitivă.

Decebal Biriş a primit această condamnare după ce a fost implicat într-un incident grav pe strada Universităţii din municipiul Suceava. În luna iulie a anului 2012, acesta l-a luat la bătaie pe un văr de-al său, Sorin Răuţ, din cauză că între familiile lor era un conflict mai vechi. Victima a fost împuşcată de Decebal.

La începutul acestui an, Petru – Traian Balan a fost condamnat la nouă ani de închisoare, iar fratele său, Decebal Biriş, a primit opt ani şi şase luni de închisoare, amicii lor, Marian – Traian Bivol şi Eduard – Sebastian Dura, s-au ales cu câte şase ani de închisoare, iar Răzvan – Romulus Stefan a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, în timp ce Marian Logofătu la doi ani şi 10 luni de închisoare.

Procurorii suceveni i-au trimis în judecată pe inculpaţii Decebal Biriş, Petru – Traian Balan, Eduard – Sebastian Dura şi Marian – Traian Bivol pentru că în luna septembrie 2014 i-au aplicat o corecţie soră cu moartea taximetristului Marius Cozmiuc. Decizia magistraţilor suceveni nu este definitivă în acest dosar.

Decebal Biriş a fost arestat în Italia pentru că a incendiat o prostituată

Carabinierii italieni l-au arestat, în luna decembrie 2012, pe Decebal Biriş, fost Savu, pentru că ar fi încercat să ucidă, la data de 11 septembrie 2012, la Roma, o prostituată româncă în vârstă de 22 de ani, Mihaela Roznov, din Botoşani.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că tânăra a căzut victimă unui conflict între două grupuri infracţionale române adverse care se ocupă cu exploatarea prostituatelor. Tânăra botoşăneancă a fost bătută de doi bărbaţi cu o bâtă, după care aceştia i-au dat foc, Mihalea Roznov reuşind să supravieţuiască, având arsuri de gradul trei pe 50% din corp.

Fapta a avut loc pe via Rocca Cencia, la Borghesiana, la periferia de sud – est a capitalei Italiei. Ministrul italian pentru Cooperare Internaţională şi Integrare, Andrea Riccardi, a vizitat-o pe botoşăneancă la Spitalul Sant Eugenio, condamnând la acel moment atentatul asupra „vieţii şi corpului unei foarte tinere fete străine”.

Decebal Biriş a fost arestat de carabinieri pe via Laurentina din Frascati, investigatorii ajungând la el după ce i-au verificat trecutul Mihaelei Roznov. Aceasta era în legătură cu un român, Sorin Răuţ, cu antecedente penale şi care era în conflict cu grupul lui Decebal. Anchetatorii italieni au mai descoperit faptul că în urmă cu ceva timp s-a mai încercat incendierea apartamentului de pe Borghesiana unde Mihaela locuia împreună cu alte românce.

Se pare că clanul lui Decebal a declarat război rivalilor şi i-ar fi cerut victimei să lucreze pentru ei. Aceasta câştiga pe noapte undeva între 1.000 şi 1.500 de euro, iar uciderea sa ar fi însemnat o lovitură pentru duşmani. Cum Mihaela Roznov a refuzat să lucreze pentru oamenii lui Decebal, acesta şi un complice aproape că au omorât-o.

Alte ştiri pe această temă:

Ultima fărâmă de clan interlop din Suceava şi-a aflat pedeapsa. Fraţii Turu vor sta peste 15 ani de închisoare după gratii pentru că au altoit un taximetrist

VIDEO Şase ţigani din clanul Turu din Burdujeni, înarmaţi cu bâte şi pistoale, blocaţi în trafic de mascaţi

UPDATE Interlopii Decebal şi Traian Turu, în arestul IPJ după ce au băgat în spital un informator al poliţiei

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor