Ţările române la sfârşitul domniilor fanariote: „Pretutindeni au rămas ogoarele nelucrate şi locuitorii au fost puşi de turci să care felurite greutăţi”
0În urma Revoluţiei din 1821 a lui Tudor Vladimirescu, ţările române au scăpat de domnitorii fanarioţi impuşi de către Imperiul Otoman. Situaţia financiară a Moldovei şi Munteniei nu era una strălucită, însă noii domnitori au reuşit să schimbe faţa acestor ţări.
Revoluţia din 1821 a lui Tudor Vladimirescu a dus la schimbări importante în ţările române. Ţăranii au început să-şi ceară drepturile, boierii bătrâni au pierdut din averi şi influenţa lor era puternic atacată de tinerii boieri ce veneau din urmă, care doreau ca ţările să aibă o ordine constituţională ca în Vestul Europei. Totuşi, cea mai importantă reuşită a revoluţiei a reprezentat-o sfârşitul domniilor fanariote din Moldova şi Ţara Românească.
„Odată ce se atinse acest resultat, învigatorii îşi dădură toate silinţile ca să ajunga la îndeplinirea integrală a programului lor. In 1822 ca şi pe urmă, cu ocasia plecării trupelor turceşti, dupa cererea Ruşilor, din Principate, şi a garanţiilor ce se cereau pentru aceasta de la Constantinopol, ei elaborară puncte de Constituţie care nu putură fi admise şi din causa statornicei împotrivi a Puterii protectoare. Dar, când se ajunse la înţelegere vremelnică între Rusia şi Poartă prin convenţia de la Acherman, Constituţia mult dorită fu promisă ţerilor noastre”, a arătat marele istoric Nicolae Iorga în cartea „Istoria Românilor prin călători”.
Ţările române au început să-şi schimbe faţa sub domniile lui Alexandru Ghica în Muntenia şi Mihai Struza în Moldova. Istoricii susţin că Struza ar fi putut avea un impact mult mai mare asupra regenerării Moldovei dacă nu era extrem de lacom.
„Supt cel de-al doilea Ghica, supt urmaşul său de la 1842 pănă la 1848, Gheorghe Bibescu, fratele, mai romantic şi mai puţin capabil de a domina împrejurări grele, al lui Ştirbei, supt Mihai Sturdza, ţerile noastre îşi schimbară aspectul”, a menţionat Nicolae Iorga.
În perioada Revoluţiei din 1821, în ţările române au ajuns mai mulţi călători străini, care aveau să scrie despre cele întâmplate în Moldova şi Ţara Românească atât înainte, cât şi după izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu.
„Capitala munteană oferă frumoase case boiereşti, cu porţi puternice, cu largi curţi, cu cerdacul deschizându-se înaintea salei comune care desparte odăile soţului de ale soţiei, cu acoperişurile de şindrilă, dar şi de olane şi chiar cu tablă, cu sere de plante rare (...) merită să atragă şi privirile persoanelor mai îndepărtate, atât prin bogăţia şi măreţia ce se descopere, cât şi prin construcţia lor, care e deosebită în fiecare din aceste clădiri”, a precizat Nicolae Iorga.
Populaţia Ţării Româneşti era undeva la un milion de oameni, dintre care 80.000 erau străini. În timpul liber, muntenii se distrau la baluri mascate, mergeau la teatru s-au jucau faro, biliard sau loto. Copii mergeau la şcoală şi învăţau în principal geografie şi artimetică.
„Poporul la oraşe e compus mai mult din lume care atârnă de boieri. Se bucură când în pieţe li se aruncă marfa confiscată de la un negustor abusiv. Ţeranii sânt vrednici de toată lauda, fiind poate cam încenţi la lucru, dar blânzi, de bună credinţă, sinceri, respectuoşi, credincioşi, evlavioşi, - ca şi preoţii lor cei puţin învăţaţi. Cu furca în mână şi pe drumuri, femeile lor, întreţin toate persoanele casei într’o aşa de mare curăţenie, încât i-ai crede mai totdeauna în hailele lor de serbătoare”, a mai explicat marele istoric.
La finalul Revoluţiei din 1821, poporul era foarte sărac, comerţul era întrerupt, iar lipsa banilor i-a făcut pe ţăranii să-şi vândă vitele şi produsele agricole la preţuri extrem de mici.
„Starea Moldovei e, după cât se vede, încă mai grozavă decât a Ţerii – Romăneşti. Pretutindeni au rămas ogoarele nelucrate şi locuitorii au fost puşi de turci să care felurite greutăţi, iar multe femei şi copii au fost luaţi în sabie şi trimeşi în Turcia. (...) In Bucureşti uciderile tot nu încetează, şi locuitorii nici nu îndrăznesc să iasă de prin casele lor”, a mai arătat Nicolae Iorga.
Deşi domniile fanariote au luat sfârşit, în Ţara Românească, mai ales erau foarte mulţi turci, care continua să desfăşoare tot felul de afaceri cu boierii ţării. Capitala Bucureşti avea 80 – 90.000 de locuitori, printre care se numărau şi 6.000 de evrei şi 4.000 de nemţi.
Boierii moldoveni erau caracterizaţi de călătorii străini drept imorali, iar ţăranii leneşi, beţivi, foarte superstiţioşi şi fără niciun fel de dorinţă de a lupta. Aceştia păreau că nu doresc să devină liberi, fiind obişnuiţi să fie stăpâniţi de alte popoare.
Alte ştiri pe această temă: