Sute de suceveni au solicitat fonduri pentru sisteme de încălzire ecologice prin „Casa Verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva

Prin cele 328 de cereri depuse de suceveni la Agenţia pentru Protecţia Mediului se solicită suma totală de 1.979.487 lei, reprezentând peste jumătate din fondurile alocate judeţului nostru.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a înregistrat în primele zece zile de la demararea programului guvernamental „Casa Verde“ 328 de cereri. Dintre acestea, 244 sunt pentru panouri solare, 77 pentru centrale termice pe peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, deşeuri forestiere şi silvice, iar restul de şapte pentru pompe de căldură geotermală.

Judeţului Suceava i-a fost alocată suma de 3.175.296 lei pentru această etapă a „Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire“, care a demarat în data de 1 iunie. Prin cele 328 de cereri depuse de suceveni la Agenţia pentru Protecţia Mediului se solicită suma totală de 1.979.487 lei.

Finanţarea se acordă după criteriul „primul venit, primul servit“, iar un solicitant poate beneficia de până la 6.000 de lei pentru achiziţionarea panourilor solare sau pentru o instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi ori biomasă şi de maximum 8.000 de lei în cazul pompelor de căldură. După aprobarea dosarului iniţial, beneficiarul trebuie să încheie un contract de execuţie cu o firmă de specialitate, la alegere, îşi face investiţia, iar după ce trimite toate facturile şi chitanţele banii îi vor fi decontaţi.

La ediţia trecută a programului „Casa Verde“ peste 600 de persoane fizice din judeţul nostru au depus proiecte în valoare de 3,7 milioane de lei pentru instalarea de sisteme de încălzire ecologice.

Citiţi şi: Suceava: Proiectul „Casa Verde“ aduce 3 milioane de lei

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026