Sucevenii din Iţcani şi Burdujeni nu au unde să-şi îngroape morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii cimitirelor parohiale îşi permit să orânduiască după bunul plac mormintele sucevenilor trecuţi la cele veşnice, pe când locurile din cimitirele Primăriei sunt strict supravegheate. Cea mai mare problemă o au locuitorii cartierelor Iţcani şi Burdujeni.

Locuitorii cartierelor Burdujeni şi Iţcani din municipiul Suceava au sesizat autorităţilor în repetate rânduri, cu ani în urmă, lipsa acută a locurilor de veci, cimitirele fiind arhipline. Pentru cartierul Burdujeni s-a identificat uşor o locaţie potrivită pentru amenajarea unui nou cimitir, pe Dealul Mănăstirii „Teodoreni“, în suprafaţă totală de 4 ha. În cel de-al doilea caz, administraţia locală suceveană a trecut suprafaţa de 30.000 de metri pătraţi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în cea a Consiliului Local Suceava, terenul fiind destinat amenajării unui cimitir pe strada „Grigore Alexandru Ghica“. Lucrările trebuiau să înceapă încă de la finalul anului trecut, însă până în prezent nu s-a concretizat nimic în niciunul din cele două cazuri.

Astfel, până noile cimitire vor fi amenajate, administratorii cimitirelor parohiale îşi permit să orânduiască după bunul plac mormintele şi locurile sucevenilor trecuţi la cele veşnice. Unele cazuri ies la iveală prin revolta familiilor sucevenilor ale căror rămăşiţe pământeşti au fost deranjate, pe când disputele între rudele care ocupă fără drept locul de veci al celor cărora le era destinat rămân în anonimat. „Am lipsit câteva zeci de ani din ţară şi acum, la bătrâneţe, când am revenit pe locurile natale, am aflat că fratele mi-a dat locul de veci pe care-l aveam pregătit alături de părinţi unuia dintre copiii lui. M-am certat cu el, dar am preferat să nu merg mai departe de atât“, ne-a spus Petre Ştirbu, veteran de război.

Citiţi în ADS Suceava mai multe despre insuficienţa locurilor de veci din Suceava, cât vă costă să concesionaţi un loc în cimitirele din municipiu şi ce neplăceri au întâmpinat unii suceveni care şi-au înmormântat rudele în cimitirele parohiale. Săptămânalul apare mâine, costă 0,9 lei şi poate fi achiziţionat de la tarabele de presă în perioada 22-28 septembrie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA