Suceava: Un şofer băut a încercat să fugă de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri dimineaţă în jurul orei 04.00, agenții posturilor de poliție Adâncata și Zvoriștea, aflaţi în serviciul de patrulare intercomunală, au procedat la oprirea autoturismului înmatriculat în Austria, însă conducătorul acestuia a refuzat să oprească continuându-şi deplasarea.

Poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii pe drumul judeţean 208 D din comuna Adâncata, iar după câţiva kilometri, într-o curbă la dreapta, şoferul pe care-l urmăreau a pierdut controlul autoturismului  şi datorită vitezei și carosabilului umed a intrat cu maşina într-un gard.
După ce a fost reţinut şi verificat în baza de date, poliţiştii au stabilit că cel în cauză se numeşte Cristian B. de 27 din municipiul Suceava şi nu posedă permis de conducere.
Întrucât poliţiştii au sesizat că tânărul emana un miros specific consumului de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de  0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat în instanţă.

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Atac devastator cu drone rusești în Sumî: trei persoane ucise, două rănite
Trump urmează să efectueze vizita medicală anuală „de rutină”. Medicii au spus anterior că este într-o „stare de sănătate excelentă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda