Suceava: Start la umplut cămările cu provizii pentru iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii cumpără zeci de kilograme de roşii, vinete, castraveţi, ardei sau gogoşari pentru sezonul rece. Pieţarii îşi atrag clienţii oferindu-le preţuri mici sau negociabile la cantităţi mari de produse.

Odată cu venirea toamnei, gospodinele au dat iama în pieţele agroalimentare din oraş pentru a-şi aproviziona cămara. Din toate părţile se aude cum cumpărătorii negociază preţurile cu comercianţii, chiar dacă e vorba de câţiva bănuţi la kilogram sau câteva sute de grame în plus la un sac achiziţionat. „Am venit cu soţul să cumpărăm pentru la iarnă. Am luat un sac de ardei, de vinete şi căutăm gogoşari şi cartofi. Preţurile sunt bune, dar tot trebuie să mai lase un pic, să simţi că ai fost la piaţă“, ne-a spus Viorica Mihăilă, contabilă.


Gospodinele care pregătesc proviziile de iarnă cheltuie în aceste zile 200-300 de lei. Un kilogram de ardei costă 2 lei,  gogoşarii se vând cu 3 lei, vinetele cu 1 leu, castraveţii cu 1,5 lei, morcovul cu 1 leu, iar roşiile se dau cu 2,5 lei. La acestea se mai adaugă ingredientele de conservare, bulionul şi alte mirodenii. „De aproape douăzeci de ani vin la piaţă cu gogoşari, ardei şi vinete. Pot spune că acesta nu este un an bun. Au fost inundaţii, iar grădinăritul a mers mai greu“, a spus Valentin Stănescu, venit cu marfă tocmai din Vrancea.
La unele tarabe, vânzătorii îşi apropie clienţii dându-le reţete pentru zacusca de iarnă. „Doamnă, dacă luaţi cornul caprei puteţi face şi sos şi zacuscă, sunt foarte buni“, s-a auzit la o tarabă lângă Valentin Stănescu. Clienţii care vin la piaţa en-gross din cartierul Burdujeni cumpără cantităţi mari, peste 2-3 saci de legume.


„Ies mai ieftin dacă-mi fac singură zacusca“


„Vin aici la piaţă de 10 ani, iar majoritatea clienţilor cumpără cel puţin câte 10-15 kilograme pentru fiecare tip de legumă pentru că este mai ieftin aşa“, ne-a spus Ioan Buzenchiş, din Galaţi. Acesta vinde conopidă la 1 leu kilogramul şi este nemulţumit că sucevenii nu se arată încântaţi de oferta sa.


Violeta Dogaru spune că iese mai ieftin dacă îşi face singură proviziile pentru  iarnă. „Un borcan de zacuscă costă peste 5 lei. Din banii aceştia cumpăr legume şi-mi fac cinci borcane“, a spus ea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile