Suceava: Preot din Burdujeni, de la altar la tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Dumitru Hirghiligiu a oprit lucrările la biserica din „Tinereţii“

Dumitru Hirghiligiu are la activ 30 de procese pentru că terenul pe care începuse să ridice o biserică i-a fost blocat. Actele dovedesc că atât el, cât şi cei doi vecini au dreptul la aceeaşi bucată de pământ. Vina aparţine inginerilor de la Cadastru care au măsurat terenul.

A vrut să ridice o biserică pe propriul teren şi a devenit în scurt timp preotul cu cele mai multe procese din istoria Sucevei. Dumitru Hirghiligiu (47 de ani), preot în noul cartier „Tinereţii“ din Burdujeni,  îşi trece la condică procesul cu numărul 30.


Din 2007, când s-a trezit cu vecinii peste el, preotul nu mai are linişte. Se judecă pentru că îi lipsesc 448 de metri pătraţi din terenul pe care l-a cumpărat cu acte în regulă. „Am vrut să construim o biserică în formă de cruce. Arhiepiscopia mi-a dat acceptul. N-am reuşit să termin biserica. Am turnat temelia, am plătit materiale, muncitorii şi am rămas cu lucrările aşa din 2007, când mi s-a închis calea de acces“, spune preotul.


Cinci măsurători diferite


Din trei metri, cât are pe acte, i-au rămas doar 1,64, cât să treacă un cal şi nu o maşină cu materiale. Terenul suceveanului a fost experizat până acum de cinci comisii. Primele patru au venit cu măsurători diferite.  „La asta din urmă am cheltuit aproximativ 3.000 de lei. Până acum, pe toate, am scos din buzunar 20.000 de lei. Cu banii pe care i-am cheltuit prin procese terminam biserica“, spune părintele Dumitru.


După ce a văzut că gluma se îngroaşă, iar vecinii nu-l ajută să rezolve problema, s-a apucat şi a ridicat o biserică mică în celălalt capăt de teren. A terminat-o în doi ani cu ajutorul Primăriei.


Grădiniţă în biserică


„Problema a apărut la întabulare. Comisia n-a avut aparate performante, iar acum clientul meu s-a trezit că vin vecinii peste el. Este prins la mijloc şi i s-a luat din teren şi din stânga şi din dreapta.Cei de la Cadastru nu au corelat documentele tuturor vecinilor“, a explicat Oana Burciu, avocat. Vecinii nu par deranjaţi de situaţie. „El şi-a început biserica şi apoi a văzut că nu-i iese de cale de acces. A făcut-o prea la vale, iar pe  mine m-a dat în judecată pentru nici un ar. În locul lui, nici nu mă mai oboseam“, a declarat Gheorghe Buliga, vecin.


De la prima expertiză au trecut trei ani, iar preotul speră să poată continua lucrările la biserica ce va purta hramul „Sf. Vasile cel Mare“. Acesta ar vrea să facă în cadrul bisericii şi o grădiniţă cu program prelungit deoarece nu există niciuna zonă.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA