Suceava: Pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan cel Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 10.000 de credincioşi au venit din toate colţurile ţării la Suceava, în ciuda ploilor şi a frigului de afară. Slujba arhierească a fost oficiată de ÎPS Pimen şi ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu începere de la ora 9.30. Un pelerin a murit.

Miile de credincioşi veniţi ieri la procesiune s-au înghesuit să ajungă la racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, aşezate la Mănăstirea cu acelaşi nume din centrul Sucevei. La fel ca în anii precedenţi, racla a fost scoasă de miercuri din biserică şi aşezată în curtea mănăstirii, într-un foişor împodobit cu flori de sânziene şi garoafe. Aici, rând pe rând, credincioşii s-au închinat la moaştele sfântului, primind de la preoţii mănăstirii flori de sânziene.


„Am dormit în maşină“


De la ora 9.00, ÎPS Pimen şi ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au oficiat slujba arhierească. De la ora 12.30 întreg soborul bisericesc împreună cu pelerinii au purtat moaştele Sfântului pe cele mai importante artere ale oraşului. Cu toate că vremea nu a ţinut cu credincioşii, aceştia au venit de departe pentru a se închina.


Veronica Timiş a sosit tocmai din Maramureş pentru a ajunge la racla cu moaşte. „Am dormit în maşină, dar pentru a ajunge la sfintele moaşte se merită orice sacrificiu. Vin în fiecare an deoarece Sfântul Ioan cel Nou îmi dă putere. Simt cum plec de aici mai uşurată şi împăcată“, ne-a spus femeia. În situaţia acesteia au fost mii de pelerini care au stat ore în şir la coadă, fie că era noapte, ploaie sau frig, pentru a săruta sfintele moaşte.

Un bărbat a murit


Procesiunea a fost umbrită de moartea unui bărbat de 48 de ani din Botoşani. Primele concluzii ar fi că bărbatul a suferit un atac de cord, dar motivul morţii se va afla după efectuarea necropsiei. Tot din cauza îmbulzelii, oboselii şi a frigului de afară, alţi cinci pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pelerinajul la moaştele Sfântului Ioan cel Nou este cel mai important eveniment de peste an din Suceava. Cu această ocazie, timp de două zile, se sărbătoresc „Zilele Oraşului“

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente