Suceava: O şoferiţă vitezomană a provocat un accident la Bosanci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor două pasagere din autoturism.

Ieri, la ora 09.30, pe DC 70A, pe raza comunei Bosanci a avut loc un accident rutier soldat cu două victime.
Maria C., de 41 ani, din judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Potrivit lui Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor două pasagere din autoturism, respectiv Elena N., de 54 ani, şi Lenuţa R., de 37 ani, ambele din comuna Vorona, care necesită pentru vindecare circa zece zile de îngrijiri medicale, fiecare. 

Maria C. a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”