Suceava: Hora Bucovinei cu ciobani şi stâne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestarea organizată în oraşul Frasin a ajuns la a III-a ediţie. Programul cuprinde tradiţii şi obiceiuri specifice stânei turistice din zona noastră.

Organizatorii vor amplasa cinci stâne unde vor avea loc expoziţii gastronomice, demonstraţii legate de muncile specifice de la o stână, parada bacilor, dar şi spectacole folclorice.
„Aşteptăm să participe duminică la Hora Bucovinei circa 20.000 de turişti. Vom deschide evenimentul cu întâlnirea din centrul oraşului, după care se pleacă în tabere“, a precizat Marinel Bălan, primarul din Frasin.


Înaintea deschiderii oficiale a evenimentului va avea loc un simpozion despre turismul cultural din Bucovina şi multiculturalismul ca punct forte în dezvoltarea turismului modern.
Între orele 15.00-16.00, turiştii vor putea vedea care sunt obiceiurile la stână şi vor putea admira o paradă a bacilor. Costumele tradiţionale ale acestora contribuie la menţinerea identităţii culturale a comunităţilor locale pastorale bucovinene.


În paralel cu aceste evenimente va avea loc plecarea oilor pe munte şi o expoziţie gastronomică la care turiştii vor putea degusta specialităţi culinare ciobăneşti. Nu vor lipsi tradiţionalul bulz, caşul de oaie, batalul la proţap sau tocăniţa de miel. Turiştii vor avea parte şi de spectacole folclorice. Ansamblul „Ciprian Porumbescu“ va întreţine atmosfera cu dansuri bucovinene, iar câţiva artişti consacraţi vor cânta melodii populare specifice zonei.

Manifestarea se va încheia cu evoluţia artiştilor amatori, începând cu ora 17.30. Sucevenii participă la acest eveniment de dragul tradiţiei, dar şi pentru că apreciază caşul şi carnea de oaie. „Eu am mai fost în 2008 la Hora Bucovinei şi mi-a plăcut foarte mult cum au organizat evenimentul. Anul acesta merg să savurez bunătăţile din carne de oaie şi brânzeturile“, ne-a spus Adrian Macovei, şofer.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două