Suceava: Fermă unicat de vaci franceze la Moara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a cheltuit sute de mii de euro şi are comenzi numai în străinătate.  Animalele sunt uşor de întreţinut şi cresc repede.

Constantin Prodaniuc este primarul localităţii Moara, comună aflată la doar şapte kilometri de municipiul Suceava. De meserie medic veterinar, bărbatul şi-a deschis mai întâi, în 2006, o afacere de comercializare a sculelor şi uneltelor pentru construcţii.

Însă, pasiunea pentru agricultură i-a schimbat  planurile de viitor. „Am văzut vacile Charolaise în Franţa  şi că fermierii de acolo primeau subvenţii. M-am gândit că vom intra în UE şi se vor schimba lucrurile şi la noi“, a spus Constantin Prodaniuc.

Fără bani de la stat
A arendat 650 de hectare de teren, şi-a cumpărat tractor cu plug, disc, combină, semănători prin leasing, la o valoare de aproximativ 400.000 euro, şi şi-a construit halele în regie proprie. Apoi, în urmă cu doi ani, în primăvară, a adus la Suceava primele junici franceze. „La primul transport am adus 58 de junici negestante, iar la al doilea 34 de junici şi trei tauri. Pe toate am plătit printr-un credit aproape 170.000 de euro şi am accesat programul «Fermierul»“, a spus Constantin Prodaniuc.

Cu toate că nu a primit niciun leu de la stat din subvenţii şi nu a reuşit să amortizeze investiţia, fermierul speră ca afacerea să fie o reuşită. Se bazează pe faptul că această rasă de vaci creşte foarte repede, se hrăneşte cu orice fel de fân şi nu este sensibilă. În prezent, ferma cuprinde 230 de capete, 120 de vaci-mamă, iar restul viţei, junici şi 30 de vaci de lapte.

„Avem doar 10 angajaţi“
„Randamentul de creştere a viţeilor este foarte mare şi nu sunt sensibili la frig. Iarna trecută nu am avut probleme cu ele când erau şi - 20 de grade în hală. Sporul de creştere este foarte bun, de 1,3 - 1,6 kilograme/zi. Un viţel Charolaise în opt luni este la fel de mare cât unul de al nostru la trei ani“, ne-a spus Nistor Burduhos, cumnatul lui Constantin Prodaniuc, unul dintre administratori fermei. Pe lângă faptul că vacile s-au acomodat la climatul Bucovinei şi nu sunt pretenţioase, acestea nu trebuie nici mulse.

„Viţeii sug de la mame până la şapte luni, ceea ce ne scuteşte de foarte multă muncă. Avem 10 angajaţi cu tot cu tractorişti, însă doar trei oameni se ocupă de ele în schimburi deoarece aproape totul este mecanizat“, ne-a mai spus Ovidiu Prodaniuc. Un alt avantaj al rasei este faptul că această carne este foarte fragedă şi lipsită de grăsimi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!