Suceava: Dubla crimă de la Siret, reconstituită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au stabilit cum au fost ucise Carmen şi Raluca Hriţcu. Ucraineanul Leonid Zaporojneţ a fost trădat de ADN-ul său, găsit pe soneria, mobila şi aspiratorul din casa familiei Hriţcu. El va fi judecat în ţara lui.

Odioasa crimă a avut loc pe 17 februarie 2010. În acea dimineaţă, soţii Hriţcu au stabilit să îi ducă pe cei doi copii la medic. Cristi (14 ani) urma să fie consultat în Suceava, iar Raluca (6 ani) trebuia să ajungă la un pediatru în Rădăuţi.


„Soţia plecase să o ia pe fetiţă de la dansuri şi eu îl aşteptam pe băiat de la şcoală să mergem, era ora 12.30. Puteau să vină când eram eu singur, dar aşa a vrut Dumnezeu“, povesteşte Vasile Hriţcu, soţul îndoliat. Dar, la prânz, soţia s-a răzgândit. „Pur şi simplu nu a mai vrut să meargă. I-am zis să mergem să scăpăm odată cu amândoi, dar nu a mai vrut. Parcă trebuia să rămână acasă“, explică Hriţcu.


Soţul şi băiatul au ajuns la o policlinică din Suceava în jurul orei 15.00. „I-am spus că am ajuns cu bine, iar ea mi-a spus că au venit două persoane şi nu se înţelege cu ele, iar eu am întrebat «cum le-ai dat drumul?»“, povesteşte Vasile Hriţcu . Apoi, s-a auzit un foşnet, iar conversaţia s-a întrerupt. Până la ora 16.40 a sunat de mai multe ori, însă nimeni nu i-a mai răspuns.


Unde este al doilea ucigaş?


Când a ajuns acasă, a găsit uşa apartamentului întredeschisă. În hol zăcea Carmen Hriţcu, iar Raluca în sufragerie. În timpul cercetărilor care au urmat, Leonid Zaporojneţ , acuzat de dubla crimă, a fost trădat de probele ADN.


„S-au găsit probe ADN pe soneria de la intrare, pe aspirator, pe perna prin care a fost împuşcată fetiţa şi pe mobila din casă“, a explicat Elisabeta Cocârlă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Acestea au dovedit faptul că Zaporojneţ a intrat în holul apartamentului unde a împuşcat-o pe Carmen Hriţcu, a deschis aspiratorul să nu fie auzit şi şi-a continuat „misiunea“. A intrat în sufragerie, a luat o pernă şi a executat-o  pe cea mică. „Eu am găsit telefonul soţiei pe pat, sigur el l-a lăsat acolo. Nu înţeleg unde e cea de-a doua persoană de care mi-a spus soţia mea la telefon“, susţine Vasile Hriţcu.


În cazul celui de-al doilea suspect, Răzvan B., procurorii nu au reuşit să adune suficiente probe pentru a-l incrimina. Dosarul de anchetă este încă în Suceava, dar va fi trimis în Ucraina, unde este Zaporojneţ închis.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil