Suceava: Despăgubiri de 2,8 milioane lei pentru familii ale căror bunuri au rămas în Basarabia sau nordul Bucovinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Suceava a aprobat zilele trecute 20 de cereri privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile pierdute în urma părăsirii forţate a Basarabiei, nordului Bucovinei sau Ţinutului Herţa, totalizând peste 2,86 milioane de lei.

Comisia judeţeană Suceava pentru aplicarea legilor speciale a aprobat 20 de dosare privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile pierdute în urma părăsirii forţate a Basarabiei, nordului Bucovinei sau Ţinutului Herţa. Plata despăgubirilor băneşti solicitate se va face prin Direcţia Economică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Cuantumul total al despăgubirilor este de 2.863.387 lei.

Aprobarea celor 20 de cereri a venit după analiza unei hotărâri a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea legilor speciale care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 290/2003 Comisiei Judeţene Suceava, fiind respinsă această declinare de competenţă.

Bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat să-i menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată. Dacă moştenitorii domiciliază în judeţe diferite, aceştia vor trimite cererile la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003”, au precizat experţii Comisiei Judeţene Suceava, care au ţinut cont şi de faptul că, la solicitările repetate adresate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, aceasta nu a comunicat o motivare în drept a demersului de declinare a competenţei de soluţionare a cererilor formulate în baza Legii nr. 290/2003 şi s-a ajuns la concluzia că ANRP a acceptat tacit punctul de vedere formulat de către Comisia judeţeană Suceava.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor