Suceava: Bunuri în valoare de 1,6 milioane lei confiscate de poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din totalul valorii, 1,2 milioane lei au însemnat ţigări de contrabandă, respectiv 211.151 de pachete, în primul trimestru al acestui an.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră (IJPF) Suceava, în primele trei luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de 1.606.936 lei, acestea constând în ţigări, cafea, băuturi alcoolice şi textile. Din cei peste 1,6 milioane lei, ţigările de contrabandă au însemnat 1,2 milioane lei.

Pe linie de contrabandă s-au înregistrat 30 de cazuri în care au fost implicate 57 de persoane, constatându-se 34 de fapte penale. Din totalul ţigărilor confiscate 167.586 de pachete în valoare de 1.002.771 lei sunt ţigări de contrabandă.  „S-au  înregistrat 77 de lucrări penale, sub aspectul comiterii a 104 fapte penale (contrabandă - 32,  constituire grup organizat - 2, regimul frontierei – 22, infracţiuni de fals - 3, alte genuri de infracţiuni - 45), săvârşite de 112  persoane”, a explicat Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava.

Prin Punctele de frontieră din cadrul IJPF Suceava au trecut 307.563 persoane care au circulat cu 142.881 mijloace de transport şi nu s-a permis din diverse motive intrarea în ţară a 107 persoane şi ieşirea a 25 persoane. Pentru încălcarea  prevederilor regimului vamal de către diverşi cetăţeni, în special pentru trafic cu ţigări şi contrabandă, IJPF Suceava a făcut 32 de propuneri de anulare a vizei  către Ministerul Afacerilor de Externe.

În zona de competenţă a IJPF Suceava au fost înregistrate 21 treceri ilegale ale frontierei de stat  în care au fost depistate 47 de  persoane. În cadrul cooperării cu organele administraţiei publice locale s-au desfăşurat întâlniri de lucru între reprezentanţi ai inspectoratului şi reprezentanţi ai autorităţilor locale judeţene precum şi cu autorităţile locale din localităţile limitrofe frontierei de stat a României.

„Pe plan extern a existat o bună colaborare cu grănicerii ucraineni  axată pe schimbul de date şi informaţii, în baza documentelor de cooperare încheiate la nivel teritorial. În perioada analizată au avut loc 50 de  întâlniri cu reprezentanţii Detaşamentului de Grăniceri Cernăuţi şi structurilor subordonate,  au fost transmise părţii ucrainene 73 comunicări şi s-au primit 74 de comunicări”, a mai spus reprezentantul IJPF Suceava.

Citiți și: Suceava: Rădăuţean prins cu ţigări de contrabandă în valoare de 26.000 lei

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie