Suceava: Bistriţean prins de poliţiştii suceveni cu bancnote false în Vatra Dornei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a încercat să cumpere pe 5 aprilie produse alimentare de la un magazin din Vatra Dornei cu o bancnotă de 100 de lei falsă.

Pe 5 aprilie poliţiştii din municipiului Vatra Dornei au depistat pe raza municipiului Vatra Dornei pe Ioan M. de 43 ani din comuna Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa Năsăud, care a plasat la un magazin alimentar o bancnotă falsificată din cupiura de 100 lei şi a încercat ulterior să mai plaseze încă o bancnotă din acest tip. Cauza a fost preluată de către lucrătorii B.C.C.O. Suceava.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Ioan M. mai avea asupra sa 6 (şase) bancnote din cupiura de 100 de lei contrafăcute, toate având aceeaşi serie”, a declarat inspectorul Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă sau de alte valori. Suspectul Ioan M. a fost reţinut, pentru 24 de ore, în noaptea de 5 spre 6 aprilie, iar după expirarea ordonanţei de reţinere Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a înlocuit măsura cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
  
„În continuarea cercetărilor efectuate s-a stabilit că bancnotele contrafăcute puse în circulaţie de suspect au fost falsificate pe o imprimantă color de Ciprian S. din comuna Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa Năsăud, în luna martie 2010”, a mai spus Gabriel Panţiru.
 
Din bancnotele falsificate, şapte din cupiura de 100 lei i-au fost date suspectului  Ioan M. pentru a fi plasate în diferite locuri de pe raza municipiului Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul lui Ciprian S. au mai fost găsite cinci bancnote contrafăcute din cupiura de 100 de lei având aceiaşi serie şi trei bancnote din cupiura de 50 lei, cu aceiaşi serie.
   
Faţă de Ciprian S. s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi identificării tuturor participanţilor.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor