Suceava: Biletul de autobuz, mai scump în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au decis în ultima şedinţă din 2010 să majoreze cu 50 de bani preţul unei călătorii la transport. Scumpirea îi nemulţu-meşte pe suceveni, care spun că măsura îi obligă să meargă mai mult pe jos. 

Sucevenii plătesc începând de sâmbătă, 1 ianuarie, cu 50 de bani mai mult pentru fiecare călătorie cu autobuzele TPL pentru că preţul unui bilet a ajuns la 2 lei, faţă de 1,5, cât era anul trecut.


Majorarea a fost votată în ultima şedinţă de Consiliu Local după ce reprezentanţii TPL au cerut implementarea măsurii încă din vară.


„Ruşine să le fie!“


„Cei de la TPL au revenit cu solicitarea şi au prezentat o situaţie din care reiese clar că pierderile lor sunt mari şi că în acest ritm riscăm să ajungă în faliment. De aceea, am fost de acord cu majorarea preţului la bilete, dar nu şi la abonamente. Cei care circulă zilnic cu TPL să nu fie afectaţi de scumpire“, a declarat primarul Ion Lungu.


Şefii TPL susţin că în primele nouă luni din 2010 au avut pierderi de peste 1 milion de lei din cauza scumpirii carburanţilor. Astfel, sucevenii au început anul „cu stângul“.


„Ei nu se gândesc că pensiile şi salariile rămân aceleaşi sau chiar scad. Ruşine să le fie!“
, a spus Maria Sacaniuc. Unii susţin că vor rări de acum călătoriile cu autobuzul. „Mergem mai mult pe jos. Mi se pare cea mai mare bătaie de joc că scumpesc toate. Ei nu se gândesc şi la noi“, a spus  suceveanca Lucreţia Ţurcă. Oamenii care aleg să îşi cumpere abonamente vor plăti în continuare 50 de lei pentru toate liniile, iar elevii şi studenţii 12 lei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet