Suceava: Au analizat basmul şi au descris un colţ de natură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de a VIII-a au dat proba la română, iar profesorii spun că poate promova orice elev a fost atent la ore. La Testarea Naţională au fost înscrişi peste 9.000 de elevi în tot judeţul, însă 118 au renunţat să se prezinte la evaluare. Inspectorii şcolari au declarat că nu s-a înregistrat niciun caz de fraudare a probei.

Examenul la limba şi literatura română a început la ora 9.00. Elevii au avut de rezolvat două subiecte timp de două ore. Profesorii susţin că faţă de anii trecuţi, temele au fost mai uşoare şi că orice elev ar fi putut scrie pentru a lua o notă de trecere.

Imaginaţia aduce o notă mai mare

Subiectele au fost simple, medii şi sub-medii. Puteau fi rezolvate de oricine. Cred că vor fi doar cazuri excepţionale cele în care elevii nu vor lua notă de trecere“, crede Maria Strugari, profesoară de limba română la Liceul cu Program Sportiv din Suceava.

La primul subiect, elevii au avut de comentat şi de răspuns la cinci întrebări referitoare la tema basmului. A doua cerinţă a fost puţin mai dificilă. Elevilor li s-a cerut să analizeze un text şi să redacteze o compunere în care să fie descris un tablou din natură.  Diferenţierea la notare se va face pe baza celui de-al doilea subiect, cel de argumentare şi compoziţie, unde imaginaţia, vocabularul şi talentul la scriere vor avea un rol decisiv în obţinerea unui punctaj cât mai mare.

„Subiectele au avut grad mediu de dificultate. Ultimul va fi cel care va pune în valoare imaginaţia şi creativitatea elevilor şi care va face departajarea valorică a candidaţilor“, a declarat Dorina Avrămii, profesoară de limba şi literatura română.

„A fost mai uşor decât la simulare“

Elevii au recunoscut şi ei că subiectele au fost uşoare şi sunt convinşi că vor obţine note mari.
„A fost mai uşor decât la simulare, nu mă aşteptam. Mi-a plăcut foarte mult al doilea subiect, unde am scris peste o pagină“, a spus Corina Ivaşcu, absolventă a  clasei a VIII-a. Profesorii spun că orice elev ar trebui nu doar să promoveze examenul de ieri, ci chiar să obţină rezultate bune.
Condiţia este să fi fost atent la ore în timpul anului şcolar şi să fi citit bibliografia cerută. Astăzi a fost programată proba la limba maternă, iar mâine elevii vor avea de rezolvat exerciţii şi probleme la matematică.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită