Suceava: A aruncat cu un cuţit după soacră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a produs în timpul unor certuri în familie

Aceasta a fost nimerită în braţul stâng iar bărbatul este acuzat de lovire.

O femeie din Bălcăuţi a ajuns la spital sâmbătă seara după ce a fost ţinta ginerelui alături de care locuieşte sub acelaşi acoperiş.

Ion S., de 25 de ani, a aruncat cu un cuţit după ea în timpul unei dispute aprinse şi a nimerit exact la ţintă.

"Ana C. ,de 63 de ani, a fost transportată la spitalul din Rădăuţi unde a fost diagnosticată cu plagă înjunghiată braţ stâng, plagă contuză sprâncenară stângă cu hematom şi necesitând  aproximativ 10 zile de îngrijiri medicale", a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.

Cercetările continuă iar suspectul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă