Statuia lui Ştefan cel Mare, care stă să se prăbuşească, pare imposibil de restaurat. Nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia privind reabilitarea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia lui Ştefan cel Mare, ce stă să se prăbuşească, pare imposibil de restaurat. FOTO Adevărul

Unul dintre simbolurile municipiului Suceava, statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare, este în paragină după ce a fost lăsat de izbelişte ani în şir. În cele din urmă, Primăria Suceava a întocmit un proiect privind reabilitarea statuii, însă la licitaţie nu s-a înscris nicio firmă. Municipalitatea va scoate din nou la licitaţie proiectul privind repararea statuii lui Ştefan cel Mare, însă autorităţile locale nu se arată prea optimiste.

Nicio firmă nu a depus ofertă la licitaţia pentru reabilitarea statuii lui Ştefan cel Mare de la Cetatea de Scaun a Sucevei. Cu toate că au fost câteva firme care şi-au exprimat interesul pentru această lucrare, din păcate, niciuna nu a depus o ofertă în vederea adjudecării licitaţiei. Primarul Ion Lungu a declarat că, în opinia sa, motivul pentru care nimeni nu a vrut să câştige licitaţia a fost faptul că aceasta presupune obţinerea unui aviz special de la Ministerul Culturii, pentru care sunt necesare demersuri şi aşteptări îndelungi.

„A avut loc licitaţia pentru reabilitarea monumentului ecvestru al lui Ştefan cel Mare din municipiul Suceava, proiectare, inclusiv obţinerea avizului de la Ministerul Culturii şi lucrări de execuţie. Din păcate, nu s-a prezentat nimeni la licitaţie. Nu pot să îmi dau seama de ce. Evident că o reluăm. Nu văd ce alt impediment ar putea să fie, în afară de aceste avize de la Ministerul Culturii, care sunt foarte birocratice şi greu de obţinut. În cadrul autonomiei locale, al descentralizării am cerut demult acest lucru, ca anumite avize şi în mod special cele de la Ministerul Culturii să vină pe plan local pentru că se lucrează foarte greu la Ministerul Culturii şi foarte greu se obţin aceste avize. Nu văd altă piedică. Sigur, trebuie să fie avizat, abilitat de Ministerul Culturii cel care vine la licitaţie, nu poate veni oricine, dar totuşi eu mă aşteptam să avem solicitări. S-au cerut informaţii, s-au cumpărat caiete de sarcini, dar în final la licitaţie nu a depus nimeni nicio ofertă. Reluăm licitaţia şi sper să vină măcar un participant, să putem demara lucrările la statuia lui Stefan cel Mare”, a declarat primarul Ion Lungu.

Acesta a mai arătat că „ţinta noastră este să o facem până pe 28 noiembrie. Este această perioadă moartă. Sper ca până în primăvară să avem un constructor şi în şase luni de zile să o putem reabilita”.

În cadrul lucrărilor de reabilitare vor fi făcute următoarele intervenţii: reabilitarea şi remontarea tuturor elementelor din bronz, refacerea placajului soclului cu plăci din travertin, refacerea şi extinderea platformelor existente din beton armat – platformele vor fi pavate cu dale şi plăci din granit, prevăzute cu rigole; se vor monta bănci din beton armat, placate cu rigle din lemn, jardiniere şi arbori ornamentali, se vor realiza rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi; se va monta un sistem de iluminat arhitectural şi ambiental.

Valoarea estimată a investiţiei este de 1.798.079 de lei, iar realizarea lucrării ar urma să fie făcută în 12 luni de la încheierea contractului.

Alte ştiri pe această temă:

Scandalul statuii lui Mihai Viteazul acoperite cu bronz aurit. Autorul lucrării: „Au vopsit şi calul şi nu m-au întrebat. Eu nu mai dorm de câteva zile“

Ştefan cel Mare stă să se prăbuşească de pe soclu la Suceava. Hoţii de fier vechi au furat ornamentul de bronz de pe statuia dezvelită în prezenţa lui Ceauşescu

Legătura dintre faimoasa statuie din Băile Herculane şi Iovan Iorgovan, erou din mitologia românească

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi