Stâlp de electricitate uitat pe şosea: s-a asfaltat în jurul lui, pe un drum modernizat cu peste 60 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul naţional 18, care face legătura între Iacobeni şi Cârlibaba (Suceava – Maramureş), a început să fie modernizat în primăvara anului trecut şi ar trebui să fie finalizat până la finele acestui an. Pe acest sector de drum, se află un stâlp ce ocupă o bună parte dintr-o bandă de mers, pe lângă care muncitorii au asfaltat fără să-l deranjeze. Practic, întreg drumul a fost asfaltat cum trebuie, iar pe lângă stâlp nu s-a asfaltat deloc.

Drumul Naţional 18 (DN 18), şoseaua ce leagă Bucovina de Maramureş, catalogat nu de puţine ori drept cel mai prost drum din ţară, a început să fie modernizat primăvara aceasta. Lucrările la DN 18 trebuiau începute în anul 2011, însă firma care a câştigat licitaţia nu a mişcat un ac, astfel că, în primăvara anului 2014, contractul a fost reziliat.

De atunci şi până în prezent, drumul dintre Bucovina şi Maramureş a arătat ca după bombardament, şoseaua fiind plină de gropi. Şoferii nemulţumiţi au ieşit de mai multe ori în stradă pentru a protesta faţă de starea drumului.

DN 18 este împărţit în patru loturi, respectiv Moisei – Borşa, Borşa – Şesuri, Şesuri – Cârlibaba şi Cârlibaba – Iacobeni. Pe acest ultim tronson, cu o lungime de 20,688 de kilometri, lucrările au fost începute la data de 15 martie 2017 şi ar trebuie să fie finalizate la data de 15 noiembrie a anului curent. Valoarea contractului este de 59.840.267,94 de lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată de Banca Europeană de Investiţii şi Guvernul României.

La începutul săptămânii trecute, constructorii au turnat un covor asfaltic pe acest tronson, însă au cam fost încurcaţi de un stâlp de electricitate, ce nu a putut fi mutat din drum. Muncitorii au asfaltat pe lângă stâpul ce ocupă o bucată bună dintr-unul dintre sensurile de mers.

Am încercat să obţinem un punct de vedere de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu privire la această situaţie, însă până în prezent nu am obţinut un răspuns.

Alte ştiri pe această temă:

Stâlpii de înaltă tensiune, falimentul sau dezinteresul firmelor constructoare au blocat cele mai importante construcţii rutiere din judeţul Suceava

Borşenii se pregătesc de protest. Peste 500 de persoane sunt aşteptate să-şi arate nemulţumirea faţă de lucrările pe DN 18

Lucrările de reabilitare pe tronsonul Moisei- Iacobeni au fost reluate


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort