Şoseaua de centură a Sucevei s-a umplut de gropi la un an de la inaugurare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: stirisuceava.net

Nici bine nu s-a instalat iarna că şoseaua de centură a municipiului Suceava s-a umplut de gropi. Craterele au apărut pe tronsonul inaugurat anul trecut.

Numeroase gropi au apărut pe şoseaua de centură a municipiului Suceava odată cu debutul sezonului rece.

Cele mai multe cratere au fost semnalate în zona de la ieşire de pe varianta ocolitoare spre Fălticeni. 

Este vorba despre tronsonul inaugurat anul trecut.

După ce au apărut în spaţiul public informaţiile cu privire la gropi, administratorul drumului a început să facă reparaţii. 

Centura Sucevei are aproape 13 kilometri şi este împărţită în trei tronsoane. 

”Pe fondul unor degradări la nivelul suprafeţei carosabile, constatate în cadrul reviziilor zilnice, în dimineaţa zilei de 15 decembrie 2020 vor fi executate lucrări de reparaţii pe Tronsonul 1 al Variantei Ocolitoare Suceava, km 1+400, în zona viaductului situat între DN 2 şi giratoriul din zona Moara. Porţiunea afectată a fost semnalizată corespunzător de către lucrătorii Secţiei Drumuri Naţionale Suceava. Menţionăm că întregul obiectiv este în perioada de garanţie, iar lucrările de reparaţii vor fi executate de constructorul care şi-a adjudecat contractul de proiectare şi execuţie. Reamintim, lucrările la Varianta Ocolitoare a municipiului Suceava au fost executate de asocierea Autotehnorom SRL (lider), SC Operational Autoleasing SRL, SC OPR Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA, SC Florconstruct SRL şi SC Calcarul SRL, garanţia oferită de constructor fiind de 7 ani de la data recepţiei”, se arată pe pagina de Facebook a DRDP Iaşi. 

Pe de altă parte, drumul naţional care leagă Suceava de Botoşani a fost inaugurat în urmă cu şase ani şi nu a avut nevoie până acum de intervenţii la carosabil. 

 

 

Vă invităm să citiţi şi:

Ludovic Orban, săgeţi către Barna: Orice propunere trebuie adusă pe masa discuţiilor

Surse. CCR a decis: Impozitarea drastică a pensiilor speciale, neconstituţională

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi