Şoferul microbuzului lovit pe E85: „M-am temut să nu explodăm că motorina curgea şuvoaie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au scos victimele dintre fiarele maşinii distruse aproape în totalitate

Şoferul microbuzului implicat în tragedia de pe E85, soldat cu 4 morţi şi 13 răniţi, povesteşte cum s-a produs accidentul. Şoferiţa vinovată de incidentul din trafic a încercat să evite un câine.

Impactul dintre o maşină VW Golf şi un microbuz plin cu muncitori, petrecut sâmbătă pe E85, s-a soldat cu 17 victime, iar două dintre acestea au murit pe loc. „În timp ce Oana S., de 34 de ani, din Fălticeni, conducea un autoturism, a încercat să evite coliziunea cu un câine, efectuând o manevră spre partea dreaptă a drumului. La revenire, spre stânga, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, condus regulamentar de către Aurel B., de 44 de ani, din Podu Turcului, judeţul Bacău“, a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Nu a putut evita coliziunea
Încă sub efectul şocului, şoferul microbuzului, care a suferit o fractură de stern, a spus că a vrut să evite coliziunea frontală, dar nu a avut prea multe variante. „Am văzut maşina de la distanţă cum «dansa» pe şosea. Am redus viteza, dar n-am putut evita impactul. M-am gândit să ies de pe drum, însă şanţul era foarte adânc şi riscam să ne răsturnăm şi să murim cu toţii. M-am temut să nu explodăm, că la impact s-a spart rezervorul şi curgea motorina şuvoaie“, a spus Aurel Boghiu, şoferul microbuzului care ducea spre casă 13 muncitori, majoritatea din comuna ieşeană Dagâţa.

Mobilizare generală a medicilor
Accidentul cumplit a îngrozit până şi personalul care a acordat primul ajutor răniţilor. Ambulanţele au început să vină una după alta la spitalul din Roman cu victimele evenimentului rutier petrecut în jurul orei 16.00.

„A fost primul accident colectiv cu atâtea victime. Sunt medic de 11 ani, dar nu am mai întâlnit astfel de situaţii“, a declarat doctorul Claudia Dumitraşc, medicul care era de gardă la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Roman. Într-un interval de peste şapte ore, personalul medical a fost mobilizat pentru trierea şi acordarea îngrijirilor necesare răniţilor care soseau la Urgenţe. „De la ora 16.20, când au fost aduşi primii răniţi, şi până la ora 23.30 au fost acordate îngrijiri medicale fără oprire. Nici aparatele de la Radiologie nu mai făceau faţă, se încinseseră, iar filmele erau pe sfârşite“, a mai spus medicul de la Urgenţe.

Bilanţ negru după accident
În urma accidentului de la Horia, şoferiţa autoturismului şi o femeie de 51 de ani, pasageră în maşină, au murit pe loc. La câteva ore distanţă, pe masa de operaţie de la spitalul din Roman a decedat şi al doilea pasager din autoturism, un bărbat de 55 de ani. Cei trei erau din Fălticeni. Medicii nu au mai putut face nimic nici pentru Eugen Iuraşcu, de 42 de ani, din Dagâţa, pasager în microbuz, care fusesese dus în comă la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi. Acesta a murit duminică dimineaţă, la 13 ore de la accident.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO