Slujba de Sânziene aduce la Suceava cele mai înalte feţe bisericeşti de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Slujba religioasă care va avea loc duminică, 24 iunie, la Catedrala arhiepiscopală din Suceava va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Teofan.

Din soborul condus de ÎPS Teofan mai fac parte ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, respectiv ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Potrivit obiceiului, sărbătoarea hramului de Sânziene începe pe 23 iunie, când moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava sunt scoase în curtea mănăstirii cu acelaşi nume.

Pelerinii care vin din toate colţurile ţării se roagă la racla cu moaştele Sfântului, iar pe 24 iunie are loc un pelerinaj pe la mai multe biserici din oraş.

„Racla cu Sfintele Moaşte va sta în curtea mănăstirii până duminică noapte, pentru ca toţi credincioşii, atât pelerinii veniţi din ţară, cât şi credincioşii de la noi să se poată închina Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava", a explicat părintele arhimandrit Vartolomeu Chira, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava.

La finalul procesiunii pelerinii vor primi sarmale şi cozonac de post, dar şi sticle cu apă.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort