Sistem anti-chiul. Cum vrea managerul unui spital să îi determine pe angajaţi să respecte programul de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Macovei, director medical Spitalul Suceava. FOTO: Oana Şlemco

Spitalul Judeţean Suceava a implementat un sistem de monitorizare a pacienţilor, vizitatorilor şi personalului medical. În unitate au fost instalate zeci de camere video şi un sistem de pontaj electronic pentru angajaţi. Managerul spitalului speră ca astfel să descurajeze practicile incorecte, cum ar fi strecurarea plicului în buzunarul medicului, şi să să îi oblige pe salariaţii unităţii să respecte programul de lucru.

Spitalul Judeţean Suceava a implementat un sistem de pontaj electronic pentru a-i determina pe angajaţi să respecte programul de lucru. Accesul în unitate se face pe bază de cartelă. Managerul Vasile Râmbu (foto jos) a spus că sistemul nu poate fi fentat prin înstrăinarea cartelei, pentru că în zona aparatelor de pontaj au fost instalate şi camare video.

De altfel, în unitate au fost montate aproape 70 de camere de supraveghere. Sistemul de monitorizare a costat 300.800 de lei, însă managerul speră ca astfel să rezolve două probleme importante cu care se confruntă unitatea medicală.

Vasile Râmbu a explicat că sunt situaţii în care medicii pleacă mai devreme de la serviciu pentru a oferi consultaţii în clinici private.

„Diviziunea muncii nu este respectată, asistentul face munca doctorului în ceea ce priveşte completarea documentelor. De ce? Din lipsă de timp. Medicul nu are timp. De ce? Pentru că lucrăm în mai multe locuri. (...) Noi înţelegem graba unora. Au învăţat 25 de ani. Poate că sunt grăbiţi să îşi recupereze banii, dar toate la timpul lor. Dacă mă aplec la un pacient aflat în suferinţă, este posibil să fi plătit impozite şi ţaxe ca să mă ţină în şcoală 25 de ani. Păi, trebuie să fiu recunoscător”, a declarat Vasile Râmbu.

Managerul opinează că ar trebui să existe o iniţiativă legislativă pentru a-i obliga pe medici să aleagă între a lucra la spitalele publice şi a oferi consultaţii în clinici private.

Vasile Râmbu a mai spus că speră ca şi cu ajutorul camerelor de supraveghere că descurajeze practicile incorecte din spital, referindu-se, între altele, şi la strecurarea plicurilor în buzunarele medicilor.

Spitalul Judeţean Suceava este primul din România care a obţinut Certificat ISO 37001, pentru implementarea unor standarde anticorupţie. Acesta nu dovedeşte absenţa actelor de corupţie, ci asigură că spitalul a aplicat propriul sistem de management anti-mită. Certificatul constituie o probă în eventualitatea unei investigaţii penale sau de altă natură juridică a faptului că spitalul a luat măsurile necesare pentru prevenirea corupţiei.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort