Silvicultori şi gaterişti din Vatra Dornei reţinuţi într-un dosar în care sunt acuzaţi de tăieri ilegale de arbori şi înscenări de calamităţi naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvicultori şi gaterişti din Vatra Dornei reţinuţi de poliţiştii suceveni. FOTO Adevărul

Un inginer silvic şi un pădurar de la Ocolul Silvic Vatra Dornei, administratorul de la SC Green Forest SRL şi doi muncitori necalificaţi de la această firmă, precum şi un alt individ au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru tăieri ilegale de arbori şi furt de arbori. Aceştia sunt acuzaţi că au pus la cale o schemă prin care au reuşit să producă o pagubă de circa un milion de euro.

Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava au desfăşurat 14 percheziţii la Ocolul Silvic Vatra Dornei, SC Green Forest SRL Dorna Arini şi la locuinţe din Vatra Dornei, Suceava, Ipoteşti, Preuteşti şi Mălini.

Percheziţiile au vizat asigurarea de material probator într-un dosar penal privind tăieri ilegale de arbori şi furt de arbori, fapte desfăşurate în mod repetat şi coordonat pe parcursul anului 2016, cu complicitatea unor lucrători şi administratori de societăţi comerciale având ca profil debitarea şi prelucrarea lemnului şi cu implicarea unor lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.

De asemenea, în sarcina persoanelor bănuite s-a reţinut şi comiterea unor fapte asociate infracţiunilor silvice, respectiv falsuri şi uzuri de fals, abuz în serviciu, influenţarea declaraţiilor, mărturie mincinoasă etc.

În urma percheziţiilor desfăşurate de poliţişti, la audieri au fost duse şapte persoane, faţă de şase dintre acestea – un inginer silvic, un pădurar, un administrator de societate comercială şi trei angajaţi ai societăţii – luându-se măsura reţinerii pentru 24 de ore în baza ordonanţelor de reţinere.

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate trei maşini cu o va-loare de piaţă de peste 100.000 de euro, importante sume de bani în lei şi valută în valoare de peste 250.000 de lei, alte bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie în dosar, prejudiciul recuperat fiind undeva la 15 – 20% din prejudiciul total de circa un milion de euro. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor la săvârşirea de infracţiuni.

Şeful Ocolului Silvic Vatra Dornei a scăpat de reţinere pentru că nu se află în ţară

Poliţiştii suceveni au dispus reţinerea lui Mihai-Mirel Bulughiană, de 39 de ani, din comuna Dorna Arini, administratorul SC Green Forest SRL. In urma percheziţiilor făcute la domiciliul acestuia a fost ridicat un autoturism Volvo, precum şi mai multe documente. Mihai Danea, de 48 de ani, din Dorna Arini, muncitor necalificat la Green Forest, a fost şi el reţinut. De la domiciliul acestuia poliţiştii au ridicat un Audi Q5 şi un Mitsubishi.

Un alt muncitor necalificat de la Green Forest, Viorel Gurău, de 46 de ani, s-a ales şi el cu o ordonanţă de reţinere. De la locuinţa acestuia oamenii legii au ridicat 14.000 de euro şi mai multe documente. Răzvan Prelipceanu, de 28 de ani, din Dorna Arini, omul de legătură dintre lucrătorii silvici din cadrul Ocolului Silvic (OS) Vatra Dornei şi Green Forest, a fost şi el reţinut de poliţişti.

Inginerul silvic Nicuşor Monor, de la OS Vatra Dornei, în vârstă de 42 de ani, din comuna Ipoteşti, a ajuns şi el în arestul IPJ Suceava pentru 24 de ore, de la domiciliul său fiind ridicate mai multe titluri de proprietate, chitanţiere şi contracte de vânzare – cumpărare. Nici pădurarul Ionuţ Zoiţă de la OS Vatra Dornei, de 29 de ani, din comuna Slatina, nu a scăpat de reţinere, de la el de acasă anchetatorii ridicând mai multe documente, precum şi sumele de 3.500 de lire sterline şi 37.000 de lei.

De percheziţii nu au scăpat nici pădurarul Petrică Paţa, de 50 de ani, de la care au fost ridicate zeci de titluri de proprietate. Acesta nu a fost reţinut pentru că se află internat la spitalul din Târgu Mureş. Seful Ocolului Silvic Vatra Dornei, Ionuţ Abutnăriţei, de 36 de ani, a fost şi el vizat de percheziţii, de la domiciliul său fiind ridicate sumele de 8.000 de euro, 4.600 de lei şi mai multe contracte de vânzare-cumpărare. El a scăpat de arest pentru că este plecat din ţară.

Poliţiştii suceveni au stabilit că în cursul anului 2016, Ocolul Silvic Vatra Dornei a vândut sau dat spre exploatare mai multe parcele de pădure pe care le avea în administrare. Până când noii proprietari începeau exploatarea parcelelor de pădure, muncitorii de la Green Forest, cu TAF-uri de la societatea din Dorna Arini, împingeau mai mulţi copaci, însă în aşa fel încât să pară că au fost doborâţi de vânt. Pe fir intrau lucrătorii silvici, care marcau copacii ca rebuturi, aceştia fiind vânduţi la un preţ mic către Green Forest, care însă vindea arborii la rândul lor ca material lemnos la un preţ mult mai mare. Ancheta poliţiştilor va continua pentru a se stabili activitatea infracţională a tuturor celor implicaţi.

Alte ştiri pe această temă:

Cel mai mare masacru de pădure din Bucovina după 1989. Şapte judecători au refuzat dosarul care implică 7.000 de arbori furaţi şi vânduţi

Zeci de copaci au fost tăiaţi ilegal din pădurea de la marginea comunei Şoimuş

Doi oameni de afaceri au fost reţinuţi pentru defrişarea ilegală a pădurii şi construirea unui bazin acvatic în spaţiul forestier

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”