Serviciul de Ambulanţă Suceava, obligat să cheltuiască bani pe un proces cu zero şanse de câştig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Lăzăreanu, director SAJ Suceava. FOTO: Oana Şlemco

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava este obligată să dea în judecată doi doctori, deşi nu are şanse să câştige procesul. Cei doi medici nu s-au prezentat la post după terminarea rezidenţiatului, dar au lucrat într-un centru universitar şi au pontaj. Judecătorii s-au pronunţat deja pe speţe similare şi le-au câştig de cauză medicilor.

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava este obligată să-i dea în judecată pe doi medici rezidenţi care nu s-au prezentat la post după finalizarea stagiului de pregătire.

„Trebuia să vină cinci medici. Doi dintre ei, unul de la Câmpulung Moldovenesc şi celălalt de la Gura Humorului, şi-au dat demisia, unul pentru că vrea să lucreze la cabinetul mamei sale, care este tot medic de familie. Celălalt are probleme de familie. Este o doctoriţă din Republica Moldova. Soţul ei nu a terminat încă rezidenţiatul pe Ortopedie şi au doi copii”, ne-a declarat medicul Alexandru Lăzăreanu, şeful Sericiului de Ambulanţă Suceava.

El a explicat că este obligat de Curtea de Conturi să iniţieze procesul, chiar dacă se ştie că îl va pierde.

Conform Deciziei ÎCCJ nr. 5 din 16 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu unitatea medicală în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. După decizia ÎCCJ, legislaţia nu a mai fost armonizată. 

„Conform legislaţiei în vigoare, după plata salariilor trebuie să recuperăm banii. Trebuie să îi dăm în judecată. Este o hotărâre care spune că în perioada în care ei au primit salariul de la noi, ei au muncit în centru universitar, au avut pontaj. Judecătorii au spus că banii nu se pot recupera. Dar, până va apărea o dispoziţie legală, noi trebuie să-i dăm în judecată, pentru că vine Curtea de Conturi şi ne întreabă de ce nu i-am dat în judecată şi ne va cere să plătim noi. Este un proces care din capul locului ştim că este pierdut, dar va trebui să plătim cheltuielile de judecată”, ne-a declarat Lăzăreanu.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO