Semeghin a adus Rapidului prima victorie din sezon: 2-1 cu CF Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semeghin a centrat perfect pentru Negru şi Bălan. Rapid CFR Suceava - CF Brăila: 2-1. FOTO: gazetasv.ro

Rapid CFR Suceava a reuşit, sâmbătă, în cea de-a opta etapă a Ligii a II-a, prima victorie din acest sezon: 2-1 cu CF Brăila. Golurile sucevenilor au fost marcate de Negru şi Bălan din centrările perfecte ale lui Semeghin.

Cea de-a opta etapă a Ligii a II-a a adus prima victorie pentru clubul Rapid CFR Suceava. Alb-vişiniii au reuşit să se impună, pe stadionul Areni, cu 2-1 în faţa celor de la CF Brăila.

Sucevenii au deschis scorul în minutul 5. Semeghin a centrat perfect de pe partea stângă şi Mircea Negru a înscris cu capul din şase metri.

Oaspeţii au rămas în zece oameni încă din minutul 11. Căpitanul Ivan a văzut direct roşu după o intrare prin alunecare foarte periculoasă la Căinari.

Deşi s-au aflat în superioritate numerică, rapidşii nu au reuşit să domine jocul. Brăilenii au egalat în minutul 32. Ciocâlteu a înscris cu capul dintr-o centrare a lui Iordache. Rapid CFR Suceava a egalat imediat după reluarea jocului. Acelaşi Semeghin a centrat de pe stânga, iar Bălan a înscris spectaculos din voleu.

După această victorie, Rapid CFR Suceava a acumulat şase puncte şi a urcat până pe poziţia a opta în Seria I a Ligii a II-a.

Citeşte şi:

Umbrărescu a mobilizat 150 de utilaje pentru vizita premierului pe „şoseaua morţii”. Ponta: „Să-mi arate mie câte are şi nu le foloseşte”

Preşedintele CJ Suceava propune CNADNR rezilierea contractului cu firma care reabilitează DN 18

„Drumul Morţii” intră în reparaţii: Ponta, la deschiderea şantierului de modernizare a DN 29 Botoşani-Suceava

Consiliu Local Suceava a scumpit gigacaloria la 445 de lei

Sobor de 150 de preoţi, în frunte cu ÎPS Pimen şi ÎPS Teodosie, la înmormântare lui Vasile Nuţu

Poetul Ion Cozmei, în comă după ce a căzut pe scările blocului în care locuieşte

Tânără de 19 ani, şantajată cu imagini obscene de fostul iubit de 66 de ani

Un elev basarabean s-a spânzurat la Câmpulung Moldovenesc pentru că a fost obligat de părinţi să dea la liceu în România

Groapă de gunoi în vârful muntelui

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani