Şcolile din Suceava, închise luni din cauza ninsorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din Suceava nu vor mai ajunge mâine în bănci.    Foto: Sandrinio Neagu

Elevii şi copiii de grădiniţă din Suceava vor sta acasă luni. Decizia a fost luată duminică după-amiază de autorităţile judeţene din cauza ninsorilor abundente care cad fără întrerupere de sâmbătă seară.

Ninsorile abundente din ultimele 24 de ore au determinat autorităţile judeţene din Suceava să suspende cursurile. Prefectul de Suceava a anunţat că luni, 10 decembrie, toate şcolile din judeţ vor fi închise.

Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, astfel încât toate cele 823 de unităţi şcolare din judeţ vor avea lacătul pus în cursul zilei de mâine.

"Este foarte multă zăpadă şi deplasarea copiilor este dificilă", a spus declarat Florin Sinescu, prefectul de Suceava.

Deocamdată, măsura de sistare a cursurilor este valabilă doar pentru ziua de luni, dar nu este exclus ca aceasta să fie prelungită în condiţiile în care ninsorile vor continua.


Decizia de închidere a şcolilor va afecta aproximativ 120.000 de elevi din judeţul Suceava, începând de la cei din ciclul preşcolar până la licee.

„Este o măsură corectă pentru că procesul de învăţământ ar fi avut de suferit în asemenea condiţii meteo”, a precizat şi Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
21 septembrie, ziua în care s-a născut Dem Rădulescu
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
„Înțepături” între profesori pe tema creșterii normei. „Cum fac învățătoarele cele două ore remediale?” vs „Câinele moare de drum lung”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor