Reacţie dură după ce Mircea Macovei a revenit pe post la Spitalul Suceava: „Funcţia politică bate gradul militar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Macovei, directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava

Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sanitas România este criticat în termeni duri faptul că directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Mircea Macovei, a revenit în funcţie de joi, 23 aprilie.

„La S.J.U. Suceava, spitalul care a transformat Moldova în focar de COVID-19, întoarcerea la muncă a membrilor conducerii care a permis această situaţie este privită cu maximă indulgenţă! Directorul medical, dr. Mircea Macovei, infectat şi el cu COVID-19, se întoarce astăzi în funcţia pe care încă o deţine, iar managerul interimar şi Ministrul Sănătăţii nu spun nimic despre o eventuală, firească, demitere a acestuia din funcţia deţinută! În logica aceasta, ne aşteptăm cu indignare ca şi managerul suspendat, dl Vasile Râmbu, să revină după cele 3 luni de suspendare, pentru că, nu-i aşa, funcţia şi interesul politic bat gradul militar, starea de urgenţă trece, iar interesele mai marilor vremii rămân altele decât siguranţa salariaţilor, a pacienţilor, a societăţii româneşti!”, se arată în comunicatul care are ca titlu funcţia politică bate gradul militar.

Sursa citată mai transmite: întrebat despre această situaţie, dl Ludovic Orban – Premierul României, şi-a exprimat certitudinea că Ministrul Sănătăţii va lua deciziile cele mai bune! Acum că toate unităţile sanitare sunt în coordonarea Ministerului Sănătăţii, aşteptăm de la dl Ministru Tătaru să ia decizii cu adevărat corecte şi necesare în demiterea/numirea unora dintre conducerile din sistem, trecând dincolo de interesele politice şi ţinând cont de realităţile evidente ale acestor vremuri în care managerii spitalelor şi-au dat adevăratele examene pentru post!

Directorul medical al Spitalului Suceava, Mircea Macovei, şi-a reluat atribuţiile de conducere joi, 23 aprilie. Directoarea de îngrijiri, Doina Chirap, s-a întors pe funcţie miercuri, 22 aprilie. Managerul Vasile Râmbu a fost suspendat din funcţie, nu demis.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG