Reacţia sindicatelor din Educaţie după depistarea unei eleve cu COVID-19: „Asistăm neputincioşi la o situaţie care poate genera un haos de neimaginat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava a transmis un comunicat de presă în care a amintit că a atras atenţia asupra riscului mare de răspândire a virusului COVID-19 în şcoli, dacă acestea vor fi deschise în perioada 2-12 iunie 2020. Reacţia vine după ce o elevă de clasa a XII-a care urma cursurile unui liceu din Gura Humorului s-a infectat cu SARS-CoV-2.

Alinaţa Sindicatelor din Învăţământ (ASI) Suceava acuză Ministerul Educaţiei că pune în pericol sănătatea elevilor şi a profesorilor prin organizarea cursurilor de pregătire pentru examenele naţionale. Sindicaliştii au reacţionat după ce o elevă de clasa  a XII-a de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, care a participat la cursurile de pregătire pentru Bacalaureat a fost diagnosticată cu COVID-19. 

Tânăra a fost internată în Spitalul Suceava, alături de mama ei, care este la rândul ei infectată.

“Această decizie iresponsabilă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de a continua pregătirea examenelor naţionale în şcoală, pune în pericol sănătatea elevilor, a personalului din învăţământ, precum şi a familiilor acestora! Astăzi, s-a confirmat primul caz de infecţie cu COVID 19 dintr-o unitate şcolară din judeţ, persoana în cauză fiind o elevă de clasa a XII-a, care a participat la cursurile de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, organizate săptămâna trecută la Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului”, transmite ASI Suceava.

Sindicaliştii au atras atenţia că având în vedere riscul de îmbolnăvire, profesorii refuză să participe la examenele naţionale.

“Ne întrebăm firesc, care cadru didactic îşi mai doreşte participarea la examenele naţionale, ştiind că îşi poate îmbolnăvi părinţii sau bunicii? Din păcate, asistăm neputincioşi la o situaţie care poate genera un haos de neimaginat, responsabili de asta fiind Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii. Poate că, ”în al 13-lea ceas”, MEC şi MS vor înţelege că sănătatea e mai presus de orice examen”, se mai arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie